x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, învinsă surprinzător în optimile turneului de la Wuhan (WTA)

Simona Halep, învinsă surprinzător în optimile turneului de la Wuhan (WTA)

30 Sep 2015   •   17:46
Simona Halep, învinsă surprinzător în optimile turneului de la Wuhan (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă incredibil de britanica Johanna Konta, scor 6-3, 3-6, 7-5, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.212.250 dolari.

Halep, principala favorită a turneului, a condus cu 5-1 în setul decisiv, dar nu a reuşit să încheie meciul, Konta revenind incredibil şi câştigând după ce a luat şase ghemuri consecutiv.

Simona Halep a cedat după două ore şi 17 minute de joc, în care a comis 36 de erori neforţate (Konta 38) şi a avut mai puţine lovituri direct câştigătoare decât adversara sa (25-28).

Românca (24 ani) a început slab meciul, a fost imobilă şi a nu a găsit soluţii pentru loviturile britanicei de 24 de ani, aflată pe locul 66 în lume. Konta a condus cu 3-0 în primul set, şi-a păstrat avantajul, şi l-a câştigat cu 6-3, în 34 de minute.

Halep a evoluat mai bine în setul secund, a condus cu 1-0, a fost egalată (1-1), iar apoi s-a desprins la 4-1. Konta a revenit la 4-3, dar Simona a făcut un nou break şi a încheiat setul cu un as, 6-3.

Setul decisiv a început foarte bine pentru reprezentanta noastră, care a avut 2-0, Konta şi-a câştigat serviciul (2-1), după care Halep a luat trei ghemuri la rând şi a ajuns la 5-1. A doua jucătoare a lumii nu a fost capabilă să încheie meciul la acest scor, greşind mult şi oferindu-i şansa adversarei, o jucătoare foarte bătăioasă, să recupereze punct cu punct, ghem cu ghem, până la rezultatul incredibil de 7-5.

Halep va primi un cec de 26.000 dolari şi 105 puncte WTA pentru participarea la Wuhan, iar Konta va juca în sferturi cu americanca Venus Williams, după ce le-a eliminat, venind din calificări, pe Andrea Petkovic, Victoria Azarenka şi Simona Halep.  

Agerpres

×
Subiecte în articol: simona halep Simona Halep