x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Canada este prima semifinalistă a Cupei Davis

Tenis: Canada este prima semifinalistă a Cupei Davis

22 Noi 2019   •   09:30
Tenis: Canada este prima semifinalistă a Cupei Davis

Echipa Canadei este prima semifinalistă a Cupei Davis, în noua formulă a competiţiei de tenis masculin pe echipe, după ce a învins Australia cu scorul de 2-1, la Madrid.

În penultimul act, canadienii vor întâlni, sâmbătă, învingătoarea dintre Serbia şi Rusia, meci care va avea loc vineri.

Vasek Pospisil a adus Canadei primul punct în meciul cu Australia, învingându-l pe John Millman cu 7-6 (9/7), 6-4. Alex De Minaur, preferat lui Nick Kyrgios, a egalat, după victoria în faţa lui Denis Shapovalov, cu 3-6, 6-3, 7-5.

În meciul decisiv, cel de dublu, perechea Shapovalov/Pospisil s-a impus în faţa cuplului John Peers/Jordan Thompson cu 6-4, 6-4.

Rusia şi Argentina s-au calificat în sferturi de pe poziţiile secunde în grupele B, respectiv C.

Rusia, fără Daniil Medvedev, s-a bazat pe Karen Hacianov şi pe Andrei Rublev pentru a învinge Croaţia (3-0), luând un punct şi Spaniei (1-2), iar în sferturi va juca împotriva Serbiei.

Serbia a ocupat primul loc în Grupa A, în urma victoriei reuşite în faţa Franţei, cu scorul de 2-1. Filip Krajinovic a câştigat meciul cu Jo-Wilfried Tsonga, scor 7-5, 7-6 (7/5), Novak Djokovic a trecut fără probleme de Benoit Paire, cu 6-3, 6-3, singurul punct al Franţei fiind obţinut de perechea Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, recenta câştigătoare a Turneului Campionilor, 6-4, 6-4 în faţa cuplului Janko Tipsarevic/Viktor Troicki.

Argentina a trecut de Chile cu 3-0 şi a luat un punct Germaniei (1-2), iar în sferturi va înfrunta Spania.

Marea Britanie a câştigat Grupa E graţie victoriei reuşite în faţa Kazahstanului, cu 2-1. Britanicii, care îi au în echipă pe fraţii Andy şi Jamie Murray, vor înfrunta vineri echipa Germaniei. Aceasta s-a calificat în sferturi după 2-1 cu Chile, câştigând Grupa C.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tenis