x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi US Open 2015 - Rafael Nadal, eliminat în turul 3

US Open 2015 - Rafael Nadal, eliminat în turul 3

05 Sep 2015   •   12:36
US Open 2015 - Rafael Nadal, eliminat în turul 3

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost lider mondial, a fost eliminat vineri în turul 3 la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, înclinându-se în cinci seturi, după un meci maraton, în faţa italianului Fabio Fognini, 3-6, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4.

Fognini, locul 32 în ierarhia ATP, a revenit după ce a pierdut primele două seturi. Nadal, ajuns pe locul 8 mondial, nu a trecut de sferturi de finală în niciunul din cele patru turnee de Mare Şlem din acest an. Fognini l-a învins de trei ori pe Nadal în 2015, după succesele pe zgură de la Rio şi Barcelona.

În competiţia feminină, americanca Serena Williams, liderul mondial, a avut viaţă grea în faţa compatrioatei sale Bethanie Mattek-Sands (101 WTA), 3-6, 7-5, 6-0.

Rezultate consemnate vineri în turul 3:

masculin:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Andreas Seppi (Italia/N.25) 6-3, 7-5, 7-5
Roberto Bautista (Spania/N.23) - David Goffin (Belgia/N.14) 2-6, 5-7, 6-3, 3-1 (abandon)
Feliciano Lopez (Spania/N.18) - Milos Raonic (Canada/N.10) 6-2, 7-6 (7/4), 6-3
Fabio Fognini (Italia/N.32) - Rafael Nadal (Spania/N.8) 3-6, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4
Benoît Paire (Franţa) - Tommy Robredo (Spania/N.26) 7-6 (7/3), 6-1, 6-1
Jo-Wilfried Tsonga (Franţa/N.19) - Serghei Stahovski (Ucraina) 6-3, 7-5, 6-2
Marin Cilic (Croaţia/N.9) - Mihail Kukuşkin (Kazahstan) 6-7 (5/7), 7-6 (7/1), 6-3, 6-7 (3/7), 6-1
Jérémy Chardy (Franţa/N.27) - David Ferrer (Spania/N.7) 7-6 (8/6), 4-6, 6-3, 6-1

feminin:
Serena Williams (SUA/N.1) - Bethanie Mattek-Sands (SUA) 3-6, 7-5, 6-0
Madison Keys (SUA/N.19) - Agnieszka Radwanska (Polonia/N.15) 6-3, 6-2
Venus Williams (SUA/N.23) - Belinda Bencic (Elveţia/N.12) 6-3, 6-4
Anett Kontaveit (Estonia) - Madison Brengle (SUA) 6-2, 3-6, 6-0
Kristina Mladenovic (Franţa) - Daria Kasatkina (Rusia) 6-2, 6-3
Ekaterina Makarova (Rusia/N.13) - Elina Svitolina (Ucraina/N.17) 6-3, 7-5
Roberta Vinci (Italia) - Mariana Duque (Columbia) 6-1, 5-7, 6-2
Eugenie Bouchard (Canada/N.25) - Dominika Cibulkova (Slovacia) 7-6 (11/9), 4-6, 6-3

×