x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Wimbledon 2016. Adversara PUTERNICĂ pentru Simona Halep în primul tur

Wimbledon 2016. Adversara PUTERNICĂ pentru Simona Halep în primul tur

24 Iun 2016   •   14:07
Wimbledon 2016. Adversara PUTERNICĂ pentru Simona Halep în primul tur
Sursa foto: JASON SZENES/EPA

Wimbledon 2016. Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) în runda inaugurală a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Irina Begu, cap de serie numărul 25, va juca în runda inaugurală cu Carina Witthoeft (Germania), în timp ce Monica Niculescu va înfrunta o adversară venită din calificări.

Sorana Cîrstea va avea o adversară foarte dificilă, Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 10 şi dublă câştigătoare la Wimbledon.

Şi Patricia Ţig va avea un meci greu, cu italianca Sara Errani, cap de serie numărul 20.

Campioana en titre de la All England Club, americanca Serena Williams, va juca în primul tur împotriva unei adversare venite din calificări. Williams va viza la Londra al 22-lea său titlu de Mare Şlem din carieră.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep Wimbledon 2016