x close

Enigmele neelucidate ale revoluţiei sibiene

1
Autor: Andreea Tudorica Vasile Surcel 21 Noi 2009 - 00:00
Enigmele neelucidate ale revoluţiei sibiene Nicu Cherciu/
Vezi galeria foto


La Sibiu în 1989 a fost baie de sânge. Armata a tras din toate poziţiile, a jucat toate rolurile posibile, înainte şi după 22 decembrie. Cei care au semănat însă teroarea în oraş sunt "oamenii în negru", ascunşi printre demonstranţi şi în podurile caselor. Câţiva au fost prinşi şi rapid eliberaţi, după ce au prezentat legitimaţii de grăniceri.

Bilanţul tragic al Revoluţiei de la Sibiu cuprinde 99 de morţi şi aproape 200 de răniţi. Consumul de muniţie a fost imens: peste un milion de cartuşe. În anii care au urmat, situaţia a fost analizată în tot soiul de comisii, iar justiţia a instrumentat mai multe dosare voluminoase. Cu toate acestea, Revoluţia de la Sibiu are şi acum enigmele sale, rămase încă neelucidate.

În ultimele zile ale anului 1989, Sibiul a fost "scena" pe care s-au derulat unele dintre cele mai dramatice episoade ale Revoluţiei. O tragedie care a avut la bază un scenariu ciudat în care Armata, acţionând unitar, asemenea unui personaj colectiv, a jucat, rând pe rând, atât rolul eroului negativ, cât şi pe cel al eroului pozitiv. Aflate sub comanda lt.col. Aurel Dragomir, care avea funcţia de şef al garnizoanei, unităţile militare din oraş au participat, între 21 şi 22 decembrie, la reprimarea mişcărilor de protest ale localnicilor.

Apoi, începând cu după-amiaza de 22 decembrie 1989, aceiaşi militari au trecut brusc de partea Revoluţiei şi s-au implicat masiv în straniul război dus contra "teroriştilor". În anii care au urmat, Aurel Dragomir a parcurs şi el o "traiectorie" la fel de întortocheată. Mai întâi a fost considerat un adevărat erou, simbol al luptei contra "teroriştilor".

Ceva mai târziu, a ajuns pe mâna justiţiei care, după anchete deosebit de complexe, care au durat câţiva ani, l-a transformat în inculpat, trimis în judecată pentru comiterea unor fapte deosebit de grave. Rechizitoriul dosarului 59/P/1998, precum şi declaraţiile multora dintre sibienii care au participat la Revoluţie, constituie o "radiografie" complexă a acelei perioade dramatice.

EXTEMPORAL LA "MATERIA" TIMIŞOARA
La scurt timp după declanşarea manifestaţiilor de protest de la Timişoara, toate forţele armate au fost introduse în starea de alarmă. La Sibiu, indicativul "Radu cel Frumos" a intrat în vigoare la 17 decembrie când, în jurul orei 19:00, generalul Ion Hortopan, comandantul Infanteriei şi Tancurilor, i-a ordonat locotenent-colonelului Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu şi al UM 01512, declanşarea alarmei de luptă în toate unităţile din oraş. Cam în acelaşi timp, la Inspectoratul Judeţean MI a sosit ordinul prin care toate unităţile de profil au intrat în "stare de necesitate".

A doua zi după cuvântarea televizată a lui Nicolae Ceauşescu, adică în dimineaţa zilei de 21 decembrie, Dragomir a dispus adunarea tuturor cadrelor şi a elevilor din UM 01512 pe platoul şcolii. Aici, după ce a făcut apologia regimului comunist şi a lui Ceauşescu, a dat cuvântul unora dintre subalternii săi, care au condamnat demonstraţiile din Timişoara. După această adunare "ad-hoc", elevii din Şcoala Militară au fost duşi în sălile de curs, unde au fost obligaţi să dea un extemporal cu tema "Poziţia partidului şi statului nostru, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu faţă de evenimentele din Timişoara".

Mai mulţi martori au afirmat că, în tot acel timp, Aurel Dragomir a susţinut în mod public necesitatea utilizării armamentului împotriva demonstranţilor.

"FORTĂREAŢA" SIBIU
La sfârşitul anului 1989, garnizoana Sibiu dispunea de o forţă redutabilă, constituită din 11 unităţi militare, de arme diferite, ale căror cadre erau hotărâte să acţioneze contra propriilor concetăţeni în cazul în care aceştia ar fi ieşit în stradă. În dimineaţa de 21 decembrie, primele grupuri de manifestanţi sibieni ieşite în oraş s-au confruntat, mai întâi, cu formaţiunea "Scutul", grupare din subordinea miliţiei, ai cărei membri erau instruiţi special pentru intervenţii de restabilire a ordinii.

În scurt timp "Scutul" s-a dovedit a fi însă ineficient, iar Dragomir, aflat aproape tot timpul în preajma lui Nicu Ceauşescu, i-a cerut acestuia să fie de acord cu intervenţia Armatei, sub motiv că "ăştia de la Miliţie nu sunt buni de nimic". Având acordul ministrului Vasile Milea şi al generalului Hortopan, "Nicu" a acceptat oferta lui Dragomir, căruia i-a ordonat ca, începând cu ora 10:00 a zilei de 21 decembrie, să scoată militarii în oraş, organizaţi în dispozitive speciale.

FORUL DEMOCRATIC
Primul care a vorbit despre "terorişti" a fost chiar Nicolae Ceauşescu, care i-a adus "în scenă" asociaţi cu "huliganii" ce provocau dezordine la Timişoara. Ignorat timp de câteva zeci de ore, termenul a fost reluat abia în seara de 22 decembrie, când Ion Iliescu a vorbit despre "teroriştii securişti, superinstruiţi, care trag din orice poziţie", rămaşi loiali dictatorului. În mod ciudat, peste tot, aceştia nu şi-au făcut apariţia decât după ce revoluţionarii din stradă au început să se asocieze în diferite organizaţii locale, altele decât Frontul Salvării Naţionale.

În acelaşi timp, "teroriştii" au apărut pe fondul unei adevărate psihoze colective rezultate în urma nenumăratelor dezinformări lansate prin intermediul televiziunii, autobotezate "Libere". La Sibiu, acest "scenariu" a inclus o mare parte dintre aceste etape. În dimineaţa de 22 decembrie, muncitorii de la toate întreprinderile au ieşit în stradă. La 9:20, la Casa de Cultură a Sindicatelor, directorul Emil Strătulat a montat o staţie de amplificare şi acolo a început prima "Adunare Populară Liberă".

Peste o oră, în acelaşi loc s-a înfiinţat Forul Democratic al Judeţului Sibiu, printre ai cărui iniţiatori s-a numărat şi preotul Nicolae Streza. La 12:10, în Sibiu a început un coşmar care, cu unele întreruperi, avea să dureze până în primele zile ale anului 1990. În tot oraşul a început să se tragă de peste tot: dinspre Miliţie, dinspre UM 01512, dar şi din cele mai neaşteptate locuri din oraş. Acela a fost şi momentul în care au început să apară cei mai mulţi morţi şi răniţi. 

 

Faptul că pe toate "canalele media" se vorbea din ce în ce mai des despre "terorişti" şi despre prezenţa şi acţiunile lor în Sibiu a complicat şi mai mult situaţia de aici. Ca peste tot, şi în acest oraş, Armata s-a angajat într-un război, pe viaţă şi pe moarte, cu un adversar invizibil, care nu a fost descoperit nici până în ziua de astăzi. Sub paravanul atotstăpânitoarei terori, pe 24 decembrie, în sediul fostului Consiliu Judeţean Sibiu s-a înfiinţat Frontul Salvării Naţionale.

Din nucleul său de bază (care număra doar 25 de oameni) a făcut parte şi lt.col. Dragomir, cel care, aşa cum am văzut, începuse prin a participa activ la reprimarea demonstranţilor. A doua zi, FSN Sibiu avea deja 100 de membri. În scurt timp, preotul Nicolae Streza şi câţiva dintre cei adunaţi în jurul său, în Forul Democratic, au fost arestaţi, sub presupusa acuzaţie de terorism. Bătuţi bine, ei au fost eliberaţi după doar câteva zile, timp în care FSN-ul luase deja conducerea peste tot.

RĂZBOIUL CONTRA "TERORIŞTILOR"
Aşa cum spuneam, războiul dus contra presupuşilor "terorişti" a fost alimentat şi a căpătat proporţiile unei isterii colective, mai ales prin zvonurile venite pe cele mai diverse căi. Astfel, la urechile sibienilor au ajuns informaţii care mai de care mai înfricoşătoare: "Apa este otravită", "În cazărmi au pătruns terorişti îmbrăcaţi în haine militare", "Se anunţă atac cu desant aerian asupra Sibiului", "A fost aruncată în aer conducta principală de alimentare cu apă a oraşului", "La ora 24:00, Bucureştiul şi Sibiul vor fi bombardate".

În Sibiu, toate aceste zvonuri au circulat între 22 şi 31 decembrie 1989. Iar rezultatele lor au fost dramatice. Cei mai mulţi dintre morţii şi răniţii din acest oraş au fost înregistraţi exact în aceste zile de haos. Tot atunci, în Sibiu s-a declanşat acţiunea "Bazinul UM 01512", unul dintre cele mai infernale episoade ale unei perioade care nu a dus lipsă de momente dramatice. Peste 600 de persoane, foşti angajaţi ai MI, dar şi oameni simpli, de pe stradă, au fost luaţi cu japca, adeseori bătuţi crunt şi apoi aruncaţi în acel bazin de beton unde au fost ţinuţi zile şi săptămâni la rând în cele mai inumane condiţii cu putinţă.

Acum, după atâţia ani, când vedem cum infractori periculoşi sunt lăsaţi în libertate doar prin invocarea unor mărunte vicii de procedură sau pentru că susţin că sunt atât de bolnavi încât nu suportă detenţia, ni se pare greu de crezut că cele câteva sute de oameni au putut fi aruncate într-un adevărat infern, fără mandate de arestare şi fără respectarea celor mai elementare drepturi juridice. Şi totuşi, aşa s-a întâmplat.

UNDE SUNT TERORIŞTII
Cu toate acestea, în acea perioadă, în tot oraşul s-au produs nenumărate episoade care păreau să confirme existenţa "teroriştilor". În cartea "Şase zile care au zguduit România - Ministerul de Interne în decembrie 1989", semnată de generalii Gheorghe Florea, Ion Pitulescu, Marin Lazăr şi Ion Constantin, există declaraţia martorului Ioan Sisterli, referitoare la prezenţa unor persoane neidentificate care au tras din podurile unor clădiri.

Iată declaraţia lui Sisterli: "La data de 21 decembrie 1989, fiind acasă cu soţia mea, în jurul orei 10:00, a început să se tragă cu foc de armă automată sau mitraliera, din podul casei unde locuiesc eu. (...) Menţionez în mod expres că în toată perioada când s-a tras am auzit zgomote în pod şi mi-am dat seama că sunt două sau trei persoane, întrucât trăgeau atât concomitent, cred, cu mitraliera, cât şi separat. (...) Prin trei orificii din pod mi-am dat seama că s-a tras, întrucât praful de pe grindă era şters, iar în orificiul îndreptat spre Piaţa Republicii am găsit banda de la cartuşele de mitralieră, dar şi aproape 200 de tuburi goale de la banda de mitralieră".

În aceeaşi carte este publicată şi o declaraţie a lui Nicu Ceauşescu, dată în contextul evenimentelor care începeau să se desfăşoare la Sibiu: "(...) dacă la noi se întâmplă ceva vom trage în ei şi nu ne vor învinge ei pe noi. Nu voi, securiştii şi miliţienii de la Sibiu, veţi trage - că sunteţi proşti - şi nu ştiţi să trageţi, o să-mi chem specialiştii mei din Bucureşti". După această afirmaţie, Nicu Ceauşescu ar fi cerut imediat să i se facă legătura telefonică cu fostul ministru de Interne Tudor Postelnicu.

La scurt timp, pe aeroportul din oraş a aterizat un ROMBAC din care au coborât 42 de tineri, cu alură de sportivi, echipaţi în costume negre. Localnicii povestesc şi acum despre ei, dar nimeni nu ştie vreun amănunt legat de motivul real al sosirii lor în oraş. Despre tragerile executate de anumite persoane, rămase necunoscute, din podurile caselor ne-au relatat şi mai mulţi revoluţionari. Clădirile din Sibiu au lucarne în stil săsesc, locuri în care martorii care ne-au relatat astfel de episoade au văzut că se trăgea cu mitraliera.

Unul dintre aceşti revoluţionari ne-a declarat că, pe 29 decembrie '89, în podul unei clădiri de pe Str. Tipografilor, în dreptul unei lucarne, a fost găsită o lunetă de la o puşcă semiautomată. De asemenea, revoluţionarii povestesc şi acum că, începând cu după-amiaza de 22 decembrie, în podurile clădirilor din oraş au fost descoperiţi şi reţinuţi mai mulţi militari care păreau să aparţină trupelor de grăniceri. Erau îmbrăcaţi în echipament de culoare neagră, şi aveau asupra lor acte care le atestau apartenenţa la această armă.

Apoi, toţi au dispărut fără urmă şi de atunci nu s-a aflat nici ce căutau în Sibiu, nici ce s-a mai întâmplat cu ei după Revoluţie. Localnicii sunt convinşi că în Sibiu au "funcţionat" şi celebrele "simulatoare de foc", aparate electronice, nu foarte complicate, amplasate prin podurile caselor, dar şi pe anumite clădiri oficiale, care stârneau panica printre oameni prin emiterea unor zgomote similare rafalelor de armă automată.

EPILOG
De la acele evenimente dramatice au trecut 20 de ani. Tot ce s-a reuşit să se afle despre ele este cuprins în câteva cărţi şi între coperţile câtorva dosare penale. Cel mai mare dintre acestea este cel prin care Aurel Dragomir, în calitatea sa de "organizator" al iadului din "Bazinul UM 01512" a fost trimis în judecată sub acuzaţia de "instigare improprie la omor deosebit de grav" şi "aplicarea unor tratamente neomenoase". Alături de alţi câţiva militari, el a început să fie judecat în anul 1998.

Procesul s-a târât ani la rând, prin câteva instanţe, pentru ca, în urmă cu ceva timp, întregul dosar să fie restituit la Parchetul Militar, "pentru completarea cercetării penale". Şi, cel puţin până acum, nu prea există semnale că vreun procuror se mai oboseşte să afle vreo "noutate", despre acele evenimente încâlcite despre care nu ne mai aducem aminte, formal, doar în ultimele zile ale fiecărui an. 

 

ANCHETA
La scurt timp după restabilirea liniştii, cercetarea evenimentelor de la Sibiu a fost preluată de anchetatorii Parchetului Militar Braşov, conduşi de către procurorul Socaciu. Revoluţionarul Ioan Nemeş ne-a declarat că în acea perioadă a adunat tot felul de gloanţe din zidurile caselor în care s-a tras, precum şi părţi componente ale unor puşti cu lunetă, găsite prin poduri. Alţi localnici afirmă că mai multe simulatoare de foc, găsite în imobilele amplasate în jurul unor unităţi militare, au fost predate comisiei de anchetă, conduse de acelaşi Socaciu.

Tot acolo s-a predat şi o ciudată geantă diplomat în interiorul căreia era mascat un revolver cu care se putea deschide focul în mod discret. Imaginea acelui dispozitiv a apărut în mai multe ziare. După doi ani, anchetatorii au anunţat că toate aceste probe, alături de mai multe declaraţii de martor, au dispărut fără urmă şi nu au mai fost găsite niciodată.

 

Cea mai tânără victimă
Paul Alin Chirca avea trei ani în decembrie 1989. Era 24 decembrie. Era pe bancheta din spate a autoturismului condus de tatăl său, alături de care se afla soţia acestuia, gravidă în şapte luni. Un al patrulea sau al cincilea filtru format din forţele de ordine opresc maşina. Cu lacrimi în ochi, tatăl copilului povesteşte: "Cei care ne-au oprit erau de la UM 1205, baza unde fusesem militar în termen. La acest filtru după ce iniţial ni se făcuse semn că putem să trecem s-a deschis foc asupra maşinii."

Copilul a murit pe loc, iar anchetatorii au descoperit 37 de găuri de gloanţe trase asupra maşinii, deşi mai târziu s-a spus că s-a tras asupra roţilor. Cei doi soţi Chirca au fost răniţi. Înnebuniţi şi disperaţi de starea băieţelului, nu au ştiut ce se întâmplă în acele momente dramatice. Ea a ajuns internată la spital sub pază militară. El a ajuns la bazin. Calvarul continuă. Acesta a fost momentul în care li s-a pus stigmatul de terorişti pe care l-au cărat pe umeri 4-5 ani după Revoluţie.

Adrian Chirca povesteşte că s-a trezit la bazin cu cătuşe la mâini, unde a stat până în luna ianuarie. I s-au confiscat actele, verigheta, ceasul pe care nu le-a mai recuperat niciodată. Nu ştie cine sunt persoanele care i-au omorât copilul. "Cei de la UM 1205 nu au spus cine făcea parte din filtru. Nu ştiu şi nici nu vreau să aflu cine au fost cei care au tras pentru că şi acum aş avea ceva de împărţit cu ei", spune Adrian Chirca. Drama soţiei sale este la fel de mare. "Am stat internată şi am fost păzită de Francisc Toba. Intra din 15 în 15 minute şi aprindea lumina şi ne număra", povesteşte doamna Chirca.

"Nu ştiu dacă m-aş întâlni acum cu Tobă, ce reacţie aş mai avea. Dar oamenii care mi-au omorât copilul sunt şi acum liberi şi nu-i deranjează nimeni", continuă mama copilului, care a reuşit să ducă sarcina la termen şi să dea naştere unei fetiţe. Acesteia i-au transferat părinţii toată dragostea care nu a mai putut fi oferită lui Paul Alin.

 

Dispozitivele represiunii
Fiecare din unităţile militare din componenţa Garnizoanei Sibiu au fost dispuse în oraş conform unei scheme detaliate. În "Piaţa Republicii" a fost amplasat un detaşament pus sub comanda lt.-col. Milan Irimescu, compus din trei companii provenite de la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi "Nicolae Bălcescu" (UM 01512). Tot acolo au mai fost dispuse o companie de elevi, sub comanda col. Gh. Cumbari, un transportor blindat pentru cercetare şi trei TAB-uri. La Casa Armatei: un pluton de elevi sub comanda lt. maj. Constantin Porumb.

În zona Hotelului Bulevard, Baia Populară şi Consiliul Popular Local: două plutoane de elevi sub comanda mr. Ioan Neagu. Liceul Economic: un pluton de elevi sub comanda cpt. Mircea Cergan. Consiliul Popular Judeţean: un TAB, sub comanda cpt. Aurel Pădureanu. Str. Lilly Paneth (lângă locuinţa lui Nicu Ceauşescu): un pluton de elevi şi două TAB-uri. au mai existat şi alte dispozitive, de mai mică amploare.

"Dispozitivele" Armatei erau compuse dintr-un număr total de 135 de ofiţeri, 15 subofiţeri, 5 maiştri militari, 1.950 de elevi şi militari în termen, 20 de TAB-uri, 22 de autocamioane şi 10 autoturisme. Toţi militarii au fost înarmaţi. La aceste forţe s-au mai adăugat patru camioane, cu 60 de militari ai Trupelor de Securitate, puşi sub comanda mr. Laurenţiu Catană, plutonul antiterorist din cadrul aceloraşi trupe şi două autospeciale de pompieri, cu echipaje complete, comandate de lt.-col. Sergiu Drăgan.

Când s-a constatat că apariţia angajaţilor MI îi irită foarte mult pe demonstranţi, s-a dispus retragerea lor în unităţi şi începând cu ora 12:00, pe străzi au rămas doar cadrele şi soldaţii MApN. Despre fiecare dintre aceştia se ştie cu precizie ce a făcut şi unde a acţionat. În zonele lor de "competenţă" s-au înregistrat victimele Ioan Mititel, Gheorghe Botei şi Liviu Giură.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 9434
Serviciul de email marketing furnizat de