x close

Scandal la Şcoala Centrală

0
Autor: Diana Scarlat 21 Ian 2010 - 00:00
Mai mulţi elevi şi profesori ai Şcolii Centrale din Bucureşti au ieşit în stradă miercuri şi joi, protestând împotriva schimbării directoarei. Inspectoratul Şcolar susţine că este nevoie de o directoare "tânără şi energică" la Şcoala Centrală, pentru a rezolva problemele grave ale unităţii de învăţământ.


La rândul său, noua directoare, numită în funcţie de Inspectoratul Şcolar pe 19 ianuarie, susţine că a descoperit numeroase nereguli, atât administrative, cât şi în privinţa desfăşurării procesului de învăţământ: "elevi cu sute de absenţe, care totuşi au nota 10 la purtare, elevi cu zeci de absenţe care nu au primit nici măcar o mustrare, medii încheiate deja, deşi semestrul încă nu s-a terminat". Cei care protestează îi reproşează "numirea pe criterii politice" şi se îndoiesc de capacitatea tinerei directoare de a conduce unitatea de învăţământ, cu "unghii false".


CONTESTĂ NUMIREA. Elevii şi profesorii nu sunt de acord cu înlocuirea directoarei Maria Norocica Cojescu, numită în funcţie în septembrie 2009 şi destiturită la începutul acestei săptămâni, cu Ramona Coman. Protestatarii susţin că noua directoare este prea tânără pentru a ocupa acest post. "Vom înainta un memoriu către primul ministru, inspectorul şcolar general şi către ministrul Educaţiei", spune Florina Rogalski, profesor de limba română al Şcolii Centrale, pe care noua directoare o acuză de instigarea elevilor la proteste. "În primul rând, nu am fost instigaţi de nimeni. Ba chiar unii nu am fost lăsaţi să ieşim la protest, pe motiv că nu este cazul. Şi în al doilea rând, fac şi eu parte dintre copiii care au avut nota scăzută la purtare din cauza absenţelor, pe bună dreptate", spune unul dintre elevii şcolii. "Nu am fost agitaţi de nimeni. Protestul ar fi avut loc oricum. Faptul că avem susţinerea profesorilor nu demonstrează decât că doamna Cojescu este o persoană deosebită şi apreciată de foarte multă lume!", spune alt elev. Liceenii sunt revoltaţi de declaraţiile actualei directoare şi de cele ale reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar, susţinând că acuzaţiile care li se aduc profesorilor că ar fi acordat nota 10 la purtare unor elevi cu sute de absenţe sau că nu ar fi existat mustrări pentru cei cu zeci de absenţe nu sunt adevărate. "Doamna Cojescu nu merită aşa ceva şi cu atât mai puţin Şcoala Centrală. Şi, nu în ultimul rând, noi!", mai sune o elevă.


ACUZAŢII DE AMBELE PĂRŢI. Noua directoare se apără în faţa acuzaţiilor care i se aduc, spunând că profesorii încearcă să ascundă neregulile de la Şcoala Centrală, printre acestea fiind şi faptul că fosta directoare, în mandatul căreia s-a desfăşurat şi scandalul legat de eleva înjunghiată în 2007, locuieşte fără forme legale, împreună cu familia, în incinta unităţii de învăţământ. "Principalul reproş pe care îl aduc cadrele didactice din şcoală sunt legate tocmai de faptul că a fost numit în funcţie cineva din exterior. Este o şcoală care a fost pe vremuri o glorie, dar despre care, în ultimii ani nu s-au auzit decât scandaluri. Doamna Florina Rogalski a instigat într-o manieră ilegală elevii la proteste. Fosta directoare, doamna Svetlana Bodnăraş, care a fost şi unul dintre capii revoltei, locuieşte cu familia în incinta şcolii. A plătit chirie până în luna septembrie, dar de atunci nu a mai plătit nimic", a declarat Ramona Coman pentru Jurnalul Naţional.


INSPECTORI, LA PROTEST. Ca şi miercuri, inspectorul general Marian Banu s-a deplasat la Şcoala Centrală imediat după ce elevii s-au adunat în curtea şcolii să protesteze, imediat după ora 10.00. "Toţi elevii au intrat la ore şi vă asigurăm că este linişte. Trăim într-o ţară în care respectăm legile. Numirea unui nou director este demersul şi dreptul Inspectoratului Şcolar, nu al copiilor. Şcoala Centrală are aproape 1.400 de copii, iar pentru 20-25 de elevi care ies în stradă se face atâta vâlvă", ne-a asigurat inspectorul, însă elevii au continuat protestele şi în celelalte pauze, după ora 12.00. Marian Banu spune că nu este normal ca fosta directoare să locuiască în incinta şcolii, "dar este un caz special, deoarece întreaga viaţă a fost directoare aici şi nu putem să o dăm afară". În legătură cu dreptul fostei directoare de a locui în continuare în incinta unităţii de învăţământ, inspectorul spune că "este decizia actualei conduceri".


ÎN APĂRAREA NOII DORECTOARE. "Şcoala Centrală este de departe emblema sectorului 2, ca unitate de învăţământ şi dorim în momentul de faţă să intre într-un program de reabilitare extrem de dificil, clădirea fiind monument istoric de gradul 1. Doamna directoare Coman a coordonat învăţământul particular timp de doi ani. L-a pus pe picioare. Eu vă spun, ca om de Colentina, că am nevoie de un om energic. Nu i se poate reproşa nimic. Doar că este tânără. Dar este tânără, deci este energică. Fosta directaore este o foarte bună profesoară de istorie, o excelentă profesoară. Nu i se poate reproşa nimic, dar în momentul de faţă, în Şcoala Centrală se impune un management energic, nou. Trebuie reparată clădirea cât mai repede şi trebuie rezolvate celelalte probleme", a declarat inspectorul general Marian Banu pentru Jurnalul Naţional. El mai spune că în acest moment, la nivelul inspectoratului, nu se pune problema unei sancţiuni sau de scăderea notelor la purtare. "Sunt copii, trebuie să-i înţelegem şi să discutăm cu ei, pentru că suntem educatori", a mai spus Marian Banu.


INTERVENŢIA PRIMARULUI ONŢANU. Primarul sectorului 2 s-a deplasat ieri la Şcoala Centrală, după ora 12.30, pentru a participa la şedinţa de consiliu organizată mai devreme decât stabilise iniţial actuala directaore. Protestul elevilor de la şcoala Centrală s-a suprapus miercuri peste prima parte a simulării probei de evaluare a competenţelor digitale pentru examenul de bacalaureat. "Unii profesori şi elevii s-au dovedit a fi preocupaţi de blocarea activităţii şcolii, în loc să ne concentrăm pe desfăşurarea în bune condiţii a orelor. în puţinul timp pe care l-am avut la dispoziţie de când am fost instalată, am constatat că în această şcoală sunt probleme", a declarat Ramona Coman, care consideră că la şcoala Centrală "sunt foarte multe probleme de ascuns", iar elevii ar fi fost "agitaţi de profesori să iasă în stradă" chiar în ziua simulării. 
Citeşte mai multe despre:   scoala

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Cat de mare si de mareata este armata Rusiei?

Cat de mare si de mareata este armata Rusiei?
Presedintele Vladimir Putin vrea ca anul viitor efectivul fortelor armate ale Rusiei sa treaca de un milion de oameni. O dorinta care, potrivit Newsweek, poate ascunde atat partile bune ale armatei, cat si neajunsurile...

Dragoste fără frontiere: Un american şi o mexicană s-au căsătorit la graniţa dintre SUA şi Mexic

Dragoste fără frontiere: Un american şi o mexicană s-au căsătorit la graniţa dintre SUA şi Mexic
Un american şi o mexicană s-au căsătorit sâmbătă la frontiera dintre cele două ţări, ceremonie cu semnificaţii simbolice în contextul în care preşedintele Donald Trump şi-a anunţat...

Finul prezidențial VECERDEA pierde alegerile la Federația de Tenis

Finul prezidențial VECERDEA pierde alegerile la Federația de Tenis
Marius Vecerdea a ratat din nou președinția Federației Române de Tenis la care aspira cu vigoare. La noua rundă de alegeri, presedinte a fost investit tot George Cosac. Vecerdea, remarcat  în...

Fara memorie. Oameni pierduti in timp!

Fara memorie. Oameni pierduti in timp!
Galerie Foto Intr-o dimineata din 2008, Naomi Jacobs, pe atunci in varsta de 32 de ani, s-a trezit si a descoperit ca nu isi aminteste ultimii 17 ani din viata. Amintirile despre narcotice, despre faliment, despre zilele si noptile d...

Veste proastă pentru toţi bugetarii din România! Fără tichete de masă în 2018

Veste proastă pentru toţi bugetarii din România! Fără tichete de masă în 2018
Bugetarii vor întâmpina probleme în 2018. Noua lege a salarizării bugetare prevede ca, de anul viitor, bugetarii să nu mai primească tichete de masă, iar acestea vor fi înlocuite cu o indemniz...

Papa Francisc: Ajutorarea celor săraci este ''paşaportul către paradis'' al creştinilor

Papa Francisc: Ajutorarea celor săraci este ''paşaportul către paradis'' al creştinilor
Cetatea Vaticanului, 19 nov /Agerpres/ - Ajutorarea celor săraci este ''paşaportul către paradis'' al creştinilor, a spus papa Francisc duminică, în timpul unei slujbe speciale dedicate miilor...

Preşedintele Mugabe şi-a încheiat discursul televizat fără să îşi anunţe demisia

Preşedintele Mugabe şi-a încheiat discursul televizat fără să îşi anunţe demisia
Preşedintele Zimbabwe, Robert Mugabe, şi-a încheiat intervenţia televizată duminică seară fără să îşi anunţe demisia şi a făcut cunoscut că va prezida luna viitoare congresul partidului său, re...

Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 27 octombrie 2017, cu o valoare de 654 lei

Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 27 octombrie 2017, cu o valoare de 654 lei
Bonurile fiscale emise în data de 27 octombrie 2017, cu o valoare de 654 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. La această extragere au participat ...

Situație incredibilă! Trenurile de pe magistrala București-Constanţa sunt dirijate prin telefon din cauza hoţilor care au furat mai multe relee

Situație incredibilă! Trenurile de pe magistrala București-Constanţa sunt dirijate prin telefon din cauza hoţilor care au furat mai multe relee
Trenurile care circulă pe magistrala București-Constanța sunt dirijate prin telefon din cauza hoților care au furat mai multe relee. Astfel, circulaţia feroviară pe magistrala Bucureşti-Constanţa se...

O studentă la medicină din India a câştigat titlul Miss Univers

O studentă la medicină din India a câştigat titlul Miss Univers
O studentă la medicină din India a câştigat sâmbătă titlul Miss Univers în cadrul ceremoniei desfăşurate în oraşul balnear chinez Sanya, India devenind astfel, la egalitate cu Venezuela,...

Haos la examenul de rezidenţiat de la Universitatea de Medicină pentru că grilele au fost scanate greşit

Haos la examenul de rezidenţiat de la Universitatea de Medicină pentru că grilele au fost scanate greşit
Mai multe probleme tehnice au fost înregistrate, duminică, în timpul examenului de rezidenţiat organizat la Universitatea "Carol Davila" din Bucureşti, unii candidaţi reclamând că...

Caz dramatic în Vaslui! O femeie a stat 6 ore pe un câmp, aprope dezbrăcată, după ce a fost luată la ocazie de un vasluian

Caz dramatic în Vaslui! O femeie a stat 6 ore pe un câmp, aprope dezbrăcată, după ce a fost luată la ocazie de un vasluian
Caz absolut înfiorător în Vaslui, unde o femeie a zăcut pe câmp, noaptea, pe jumătate dezbrcată, mai bine de şase ore. Nefericita fusese luată la ocazie de un vasluian, iar acum nu va mai putea me...

Alba: O persoană decedată şi trei rănite într-un accident pe DN1, cu trei autoturisme implicate

Alba: O persoană decedată şi trei rănite într-un accident pe DN1, cu trei autoturisme implicate
O persoană a murit şi trei au fost rănite, din care una foarte grav, într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme, produs duminică seara pe DN1, pe raza localităţii Miraslău din...

Protest în Piaţa Victoriei! Circa 150 de persoane scandează lozinci antiguvernamentale

Protest în Piaţa Victoriei! Circa 150 de persoane scandează lozinci antiguvernamentale
Aproximativ 150 de bucureşteni s-au adunat duminică seară, în jurul orei 18,30, în Piaţa Victoriei, pentru un protest faţă de modificarea legilor justiţiei. Protestatarii sunt "înar...

Prognoza METEO pentru 20, 21 și 22 noiembrie: Vreme închisă

Prognoza METEO pentru 20, 21 și 22 noiembrie: Vreme închisă
Cerul va fi temporar noros și se vor semnala precipitații sub formã de ninsoare în zona montanã, mixte în regiunile vestice, nordice și centrale și ploaie, izolat, în restul...
Serviciul de email marketing furnizat de