x close

Ochiul românesc din cer

0
Autor: Razvan Belciuganu 03 Iun 2009 - 00:00
Ochiul românesc din cer /REUTERS
Vezi galeria foto


Agenţia Spaţială Română a înfiinţat, în cadrul unui proiect de cercetare, un centru de informaţii geospaţiale. Analiştii formaţi la acest centru au fost deja folosiţi de Armată pentru culegerea de informaţii, cu ajutorul sateliţilor, în Irak şi Afganistan. În acelaşi timp, graţie proiectului, şi inundaţiile din anii trecuţi au fost monitorizate prin satelit.



Centrul pentru informaţii derivate din date geospaţiale (GEOINT), care a implicat munca a 15 cercetători, a fost dezvoltat în urma unei colaborări dintre Agenţia Spaţială Română, Academia Tehnică Militară, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Institutul pentru Tehnologii Avansate al Serviciului Român de Informaţii. Proiectul de cercetare a început în anul 2006 şi s-a derulat pe o perioadă de doi ani, după ce a câştigat competiţia a II-a a Programului de Cercetare de Excelenţă. Pentru derularea proiectului s-au cheltuit 400.000 de euro. "Scopul principal al proiectului a fost acela de a continua nişte activităţi care erau începute şi care nu erau suficient consolidate. Am urmărit ca rezultat al cercetării crearea unui model cât mai aproape de unul operaţional, un model care să aibă nişte componente de bază în activitatea de GEOINT, precum software pentru analiza şi procesarea imaginii, soft pentru controlul fluxului de lucru, soft care să îţi permită acces la biblioteci pentru a ajuta activitatea de interpretare şi intelligence până la urmă bazată pe interpretarea imaginii", afirmă Ion Nedelcu, expert al Agenţiei Spaţiale Române.

VRAJITORII. Unul dintre primii paşi ai proiectului a fost cumpărarea unei staţii de recepţie de date satelitare. Apoi, cercetătorii au avut ca obiectiv utilizarea unor resurse existente, precum soft-uri şi dezvoltarea lor, în aşa fel încât pe baza informaţiilor culese de sateliţi să se rezolve o multitudine de probleme, nu neapărat cu caracter militar. "Când spui <<intelligence>> în ziua de astăzi nu înseamnă că mă uit pe gaura cheii. Nouă este tehnologia. Întotdeauna a fost poza, de la analogic la digital, senzorii sunt acum digitali, prelucrarea este alta. Informaţiile geospaţiale pun în paralel, pe lângă exploatarea imaginilor geospaţiale, şi exploatarea datelor geospaţiale, care înseamnă orice dată geodezică, cartografică etc.", explică Dan Răducanu, de la Academia Tehnică Militară. "Ceea ce contează este extragerea unor date şi punerea împreună pentru a obţine informaţii relevante. Este foarte importantă baza de date, pentru că vrei să vezi o evoluţie în timp. Este important să ai informaţii şi să ai oamenii care să ştie să le extragă. Este foarte important când observi, de exemplu, două tancuri pe o autostradă să scoţi <<o ştire>> din această imagine: unde merg, când, de unde vin, ce înseamnă deplasarea lor etc.", mai spune Dan Răducanu. Potrivit lui, analiştii de informaţii geospaţiale trebuie să aibă abilităţi de a privi terenul de sus şi de a-şi imagina anumite perspective de sus. "Oameni care au lucrat mult timp în operaţional şi au avut posibilitatea de a-şi forma abilităţile de a interpreta informaţiile deja sunt ca nişte vrăjitori. Este greu să-i formezi, trebuie să vadă bine de sus, să aibă o proiecţie centrală. Multe forme ies din umbre, multe informaţii denotă un automatism. Dacă, de pildă, găseşti un anumit lucru, acesta este însoţit de încă unul. Dacă îl observi pe primul, îţi pui natural întrebarea unde este şi partea a doua", a adăugat Răducanu.

REUŞITA. Unul dintre obiectivele proiectului de cercetare a fost acela de a se demonstra funcţionalitatea modelului centrului - pilot în condiţii operaţionale prin realizarea a trei studii de caz reprezentative: detectarea schimbărilor, cartografiere urbană 3D şi simularea/pregătirea misiunilor. A fost prilejul de a se valorifica experienţa Centrului în cazul inundaţiilor din anii trecuţi. "Am fost implicaţi în activităţi de fiecare dată când au fost inundaţii în ţară, am participat la grupuri consultative, am solicitat date satelitare şi am produs hărţi care am sperat noi că ajută autorităţile", spune Ion Nedelcu. Pe baza informaţiilor geospaţiale se pot evidenţia, de exemplu, locuri utile pentru aterizări, căi de acces şi de evacuare pentru a se putea salva vieţi omeneşti şi bunuri. În acelaşi timp, se pot face scenarii referitoare la locurile cele mai sensibile ale unui dig şi efectele spargerii lor, atât în ceea ce priveşte spargerea cauzată de volumul mare de apă, dar şi spargerea controlată.

RENUME. O altă utilizare a experienţei Centrului a fost folosită în Irak şi Afganistan, unde România are trupe. "Este foarte simplu să trimiţi forţe într-un teatru de operaţii, e mai greu să vii cu know-how. Un teatru de operaţii este mediul ideal pentru a-ţi forma oamenii, de a-ţi îmbunătăţi capacităţile şi de a conlucra. Pentru noi este o oportunitate foarte bună ca ţara noastră să aibă capabilităţi pertinente", declară expertul Agenţiei Spaţiale Române. Şi în acest fel, Centrul a putut să îşi dezvolte o componentă de "training" şi a format analişti de imagini satelitare. Deja activitatea Centrului din Bucureşti a devenit cunoscută în mediile ştiinţifice europene, astfel că Centrul Satelitar al Uniunii Europene i-a invitat pe experţii români să colaboreze prin exploatarea capabilităţilor de "training" ale României. Dan Răducanu a îndeplinit, pentru şase luni, chiar funcţia de director de training al acestui Centru european.

GEOINT

Conceptul şi doctrina GEOINT au fost publicate în 2004 de către Agenţia Naţională de Informaţii Geospaţiale (NGA) a SUA. "Ceea ce am făcut şi ceea ce facem noi în continuare este un început în dezvoltarea unor capacităţi de GEOINT la un nivel apropiat de ceea ce înseamnă capabilităţi de GEOINT - operaţionale şi chiar dacă acest proiect s-a terminat, un alt pas va fi o prezentare a rezultatelor şi încercăm să iniţiem activităţi pentru a continua", spune Ion Nedelcu, de la Agenţia Spaţială Română. Centrul - pilot românesc a fost creat tocmai pentru complementaritatea cu Centrul Satelitar al Uniunii Europene. Întrucât acesta din urmă are anumite priorităţi şi pentru obţinerea imaginilor satelitare se stă la coadă, este foarte important timpul de răspuns al analiştilor. Tocmai pentru aceasta edificarea unor capacităţi naţionale care să poată fi folosite în cazuri imediate, precum dezastrele, se impunea. În toată această întreprindere, cel mai mult costă imaginile satelitare, dar în momentul în care există mai multe debuşee, precum observarea situaţiilor de urgenţă, problemele de mediu, cele de agricultură, pe lângă cele care ţin de securitatea naţională, investiţia face toţi banii. În acest moment, există sateliţi care au rezoluţii mai bune decât avioanele sau decât senzori care zboară la anumite înălţimi. De asemenea, de multe ori şi costurile pentru utilizarea imaginilor satelitare sunt mai mici. Rolul omului rămâne, în ciuda tehnologiei tot mai avansate, determinant în acest domeniu al interpretării datelor satelitare, întrucât se operează şi nu anumite doze de incertitudine. Evoluţia domeniului a a avut efecte până şi limbajul de specialitate. Dacă în trecut , preluându-se limbajul militar, obiectivele urmărite cu ajutorul sateliţilor erau denumite "ţinte", în prezent analiştii utilixează expresia neutră "locaţii de interes".


Citeşte mai multe despre:   informaţii,   zoom plus,   satelitare,   geospaţiale

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Test de inteligență! Care ceașcă de cafea se umple prima dată? Puțini sunt cei care au găsit soluția corectă!

Test de inteligență! Care ceașcă de cafea se umple prima dată? Puțini sunt cei care au găsit soluția corectă!
Galerie Foto Ești mare consumator de cafea? Atunci trebuie să rezolvi acest test care face furori printre internauți!  Care ceașcă de cafea se umple prima dată? Puțini dau răspunsul corect.  Dacă nu ai...

Incredibil! Chirurgii au efectuat cu succes un transplant de cap omenesc!

O echipa de chirurgi de la Universitatea de medicina din Harbin, China, a efectuat cu succes un transplant de cap omenesc, a anuntat la o conferinta de presa chirurgul italian Sergio Canavero.   "Urmeaza...

Mesajele șterse de pe WhatsApp pot fi încă accesate

Mesajele șterse de pe WhatsApp pot fi încă accesate
A fost una dintre cele mai așteptate funcții ale aplicației WhatsApp, însă se pare că opțiunea „Delete for everyone”, instrumentul prin care putea fi șters un mesaj trimis, nu este atât de...

Este posibilă călătoria în timp?

Este posibilă călătoria în timp?
În condițiile în care tot mai multe lucruri catalogate ințial drept „science fiction” continuă să fie dezvoltate, de la roboți la mașini care se conduc singure, există un concept care conti...

Concluzia astronomilor: Asa ceva nu s-a mai intamplat niciodata!

Concluzia astronomilor: Asa ceva nu s-a mai intamplat niciodata!
Studiind evenimentele spatiale cunoscute sub denumirea de PS1-10adi, astronomii britanici au descoperit, se pare, un nou tip de explozie cosmica. Un articol pe aceasta tema a fost publicat in revista Nature...

Fenomenul "fake news", care a făcut ravagii în politică, atacă şi domeniul comerţului online

Fenomenul "fake news", care a făcut ravagii în politică, atacă şi domeniul comerţului online
Internauţii pot de acum înainte să cumpere cu mai puţin de 10 dolari şi informaţii false - după modelul ştirilor false (fake news) care au făcut ravagii în politică -, pe care piraţii cibernetici le...

O particica din planeta Marte se muta in Dubai!

O particica din planeta Marte se muta in Dubai!
Galerie Foto Proiectul Mars Scientific City din Dubai, unde vor fi simulate conditiile de viata de pe Planeta rosie, va fi finalizat peste doi ani si jumatate, a anuntat reprezentantul agentiei spatiale a Emiratelor Arabe Unite,...

Un instrument de prognoză realizat de NASA poate indica ce oraşe vor fi inundate ca urmare a topirii gheţarilor

Un instrument de prognoză realizat de NASA poate indica ce oraşe vor fi inundate ca urmare a topirii gheţarilor
Un instrument de prognoză dezvăluie care oraşe vor fi afectate pe măsură ce diferite porţiuni ale suprafeţelor îngheţate se topesc, conform cercetătorilor.  Instrumentul analizează mişcarea de...

Google şi Facebook se alătură ''Trust Project'', o iniţiativă care luptă împotriva dezinformării de pe internet

Google şi Facebook se alătură ''Trust Project'', o iniţiativă care luptă împotriva dezinformării de pe internet
Companiile din domeniul internetului Google şi Facebook au aderat joi la proiectul ''Trust Project'', un consorţiu internaţional de organizaţii media creat în scopul identificării surselor...

NASA stie data primei intalniri cu extraterestrii!

NASA stie data primei intalniri cu extraterestrii!
Ufologii nu sunt singurii care viseaza sa intalneasca alte civilizatii din Univers. Reputati oameni de stiinta de la NASA nutresc, la randul lor, aceeasi dorinta si prezic chiar data primului lor contact adevarat cu...

Un asteroid cu diametrul de 5 km, va trece extrem de aproape de Pământ

Un asteroid cu diametrul de 5 km, va trece extrem de aproape de Pământ
Comunitatea de astronomi de la Immanuel Kant Baltic Federal University, din Rusia, au utilizat un simulator pentru a produce imagini virtuale cu asteroidul 3200 Paheton care se apropie de Pamânt, și care...

Cercetatorii au descoperi o modalitate de incetini imbatranirea!

Cercetatorii au descoperi o modalitate de incetini imbatranirea!
Un grup de oameni de stiinta din Japonia, Statele Unite si Canada au descoperit o mutatie genetica rara, capabila sa prelungeasca viata si sa impiedice dezvoltarea afectiunilor specifice varstelor inaintate, informeaza...

Poluare atmosferică: O hartă interactivă permite observarea în timp real a ''ucigaşului invizibil'' din aer

Poluare atmosferică: O hartă interactivă permite observarea în timp real a ''ucigaşului invizibil'' din aer
Pulberi în suspensie, ozon sau dioxid de azot: o hartă interactivă permite informarea, în timp real, asupra calităţii aerului la nivel local din Europa, continent în care poluarea atmosferică...

Studiu:Creierul bărbaţilor şi al femeilor reacţionează diferit atunci când este vorba de a-i ajuta pe alţii

Studiu:Creierul bărbaţilor şi al femeilor reacţionează diferit atunci când este vorba de a-i ajuta pe alţii
Oamenii de ştiinţă au descoperit în ultimii 10 ani mai multe lucruri despre creier decât în toate perioadele de timp combinate, oferind informaţii utile pentru îmbunătăţirea memoriei şi cr...

Scrisul de mana este pe cale de disparitie?

Scrisul de mana este pe cale de disparitie?
Computerele si tabletele au devenit ajutoare indispensabile in viata noastra, influentandu-ne in multe privinte, inclusiv in cazul scrisului. Intr-adevar, tot mai rar trebuie sa scriem de mana, iar cand suntem pusi...
Serviciul de email marketing furnizat de