x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la matematică la clasa a II-a

Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la matematică la clasa a II-a

09 Mai 2018   •   08:24
Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la matematică la clasa a II-a

Evaluare naţională 2018. Evaluarea naţională la clasa a II-a va continua miercuri cu proba la matematică, potrivit calendarului aprobat de MEN.

Următoarea probă - cea de limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale - va avea loc joi.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test la clasa respectivă.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/ nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/ reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate, precizează MEN. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Evaluare Națională 2018