x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Evaluare Naţională 2018. Avem Subiectele la Matematică

Evaluare Naţională 2018. Avem Subiectele la Matematică

13 Iun 2018   •   11:09
Evaluare Naţională 2018. Avem Subiectele la Matematică
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Subiecte Matematică Evaluare Naţională 2018. Absolvenţii de clasa a VIII-a au susținut miercuri proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12,00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii (în intervalul orar 14,00 - 19,00). Rezultatele finale vor fi afişate pe 23 iunie.

SUBIECTE EVALUARE NAȚIONALĂ MATEMATICĂ. 

 

×