x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, la aniversarea Universităţii Româno-Americane: Vă invit la dialog constructiv pentru modernizarea sistemului de educaţie

Iohannis, la aniversarea Universităţii Româno-Americane: Vă invit la dialog constructiv pentru modernizarea sistemului de educaţie

14 Apr 2016   •   13:36
Iohannis, la aniversarea Universităţii Româno-Americane: Vă invit la dialog constructiv pentru modernizarea sistemului de educaţie

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj Universităţii Româno-Americane, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la fondare, în care invită instituţia la dialog pentru modernizarea sistemului de educaţie.

"În 2018, România aniversează intrarea în cel de-al doilea secol de existenţă ca stat modern. Până atunci, este important să ne stabilim obiective de ţară clare şi bazate pe o viziune coerentă şi să asigurăm premisele unui sistem educaţional şi de cercetare conectate la acestea. Prin proiectul "România Educată" vă invit la un dialog constructiv pentru modernizarea sistemului de educaţie şi cercetare din ţara noastră, care să asigure sustenabilitate şi predictibilitate pe termen lung. Pornind de la experienţa dumneavoastră şi de la un set de valori fundamentale - excelenţa în actul educaţional şi în activităţile ştiinţifice, integritatea academică şi responsabilitatea -, cred că puteţi contribui în acest proces de reconstrucţie", afirmă şeful statului în mesajul care a fost prezentat, la ceremonia aniversară, de consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan.

Iohannis a felicitat universitatea cu ocazia aniversării a 25 de ani de la fondare, punctând că misiunea instituţiei este "una nobilă şi în acelaşi timp dificilă, fiind evaluată prin calitatea absolvenţilor, dascălilor şi rezultatelor profesionale, academice şi de cercetare".

"Învăţământul superior privat a demonstrat că se poate adapta la nevoile societăţii, devenind un partener activ în reformele educaţionale de până acum. Cu siguranţă există loc pentru îmbunătăţirea actului educaţional, a oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională a membrilor comunităţii academice, în contextul globalizării şi al evoluţiei dinamice a pieţei muncii", a arătat şeful statului.

El a remarcat dorinţa Universităţii Româno-Americane de a stimula calitatea ofertei educaţionale, performanţa în rândul studenţilor şi lărgirea oportunităţilor de acces.

"Un exemplu elocvent este procentul de 20% locuri fără taxă la studiile de licenţă şi 10% la studiile de masterat, în funcţie de ordinea mediilor de admitere, respectiv de rezultatele înregistrate la finalul fiecărui an de studiu. De asemenea, merită încurajate eforturile de internaţionalizare a experienţelor de învăţare şi a parteneriatelor în cercetare din cadrul universităţii", a adăugat Iohannis. AGERPRES

×