x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie MEN: Procedura de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru clasa a V-a - finalizată

MEN: Procedura de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru clasa a V-a - finalizată

30 Iun 2017   •   19:55

Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă încheierea procedurii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din anul şcolar 2017 - 2018. 

Potrivit unui comunicat al MEN, din totalul celor 141 de proiecte de manuale depuse de edituri, au fost evaluate 118 pentru 25 de discipline cuprinse în planul-cadru pentru clasa a V-a. 

"Cele mai multe proiecte au fost depuse la următoarele discipline: Matematică (13), Biologie şi Limba şi literatura română (pentru ambele câte 11), respectiv Informatică şi Educaţie tehnologică (pentru ambele câte 9). Nu au intrat în procesul de evaluare 23 de proiecte, deoarece nu au îndeplinit criteriile de participare la licitaţia organizată de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Rezultatele propriu-zise vor fi comunicate în cursul săptămânii viitoare atât editurilor, cât şi publicului larg", afirmă MEN. 

Evaluarea a fost făcută de 75 de experţi (3 pentru fiecare disciplină), selectaţi în urma unui apel lansat de CNEE în luna mai. 

"Misiunea experţilor a fost să analizeze şi să evalueze calitatea proiectelor de manuale şcolare propuse de edituri. Grupurile de lucru au fost constituite din cadre didactice care deţin gradul didactic I în domeniul disciplinei/în domenii conexe celui pentru care se înscriu sau au titlul ştiinţific de doctor în aria de expertiză sau arii conexe. Au avut prioritate şi cadrele didactice care, suplimentar, au absolvit cursuri/module specifice activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces", se mai arată în comunicatul MEN. AGERPRES

×