x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Monica Anisie a anunțat că de luni începe distribuția a peste 100.000 de tablete pentru elevi

Monica Anisie a anunțat că de luni începe distribuția a peste 100.000 de tablete pentru elevi

11 Noi 2020   •   18:17
Monica Anisie a anunțat că de luni începe distribuția a peste 100.000 de tablete pentru elevi

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că de luni începe distribuirea a peste 100.000 de tablete pentru elevi. Aceasta a mai menționat că până la finalul săptămânii vor fi livrate 82.000 de tablete

„În toată această perioadă, pe lângă achiziţiile pe care Ministerul Educaţiei le-a realizat prin ONAC, (...) şi autorităţile publice locale s-au implicat şi avem proiecte depuse la Ministerul Fondurilor Europene pentru a deconta banii pe care i-au cheltuit primarii în momentul în care au achiziţionat dispozitive electronice pentru elevi. Deci s-a îmbunătăţit considerabil situaţia de la momentul la care am început anul şcolar. Până la finalul acestei săptămâni vor fi livrate toate cele 82.000 de tablete care au fost achiziţionate de către Ministerul Educaţiei (...) De asemenea, de luni începe distribuţia pentru lotul al doilea, vorbim despre 108.800 de tablete", a spus Monica Anisie, miercuri, la o conferinţă de presă desfăşurată la Primăria Sectorului 2.

Monica Anisie a mai menționat că le-a solicitat inspectorilor școlari generali să mai facă un inventor al necesarului de tablete.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a specificat că la nivelul acestei zone administrative au fost alocați bani pentru 12.500 de tablete, în funcție de cerințele pe care le-au exprimat unitățile de învățământ.

×
Subiecte în articol: monica anisie tablete