x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Peste 400 de locuri, în 2017, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan-Cuza" Bucureşti

Peste 400 de locuri, în 2017, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan-Cuza" Bucureşti

23 Apr 2017   •   15:55
Peste 400 de locuri, în 2017, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan-Cuza" Bucureşti
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Peste 400 de locuri sunt scoase la concurs, în 2017, pentru cei care îşi doresc o carieră în Poliţia Română, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan-Cuza" din Bucureşti. 

Astfel, potrivit IGPR, la Facultatea de Poliţie sunt 290 de locuri la frecvenţă, dintre care 8 pentru rromi, 6 pentru maghiari şi 4 pentru alte minorităţi, precum şi 50 la frecvenţă redusă (pentru agenţii care au minim un an vechime în cadrul structurilor MAI), în timp ce la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Specializarea Drept sunt 115 de locuri la frecvenţă. 

La Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina - 554 de locuri (14 locuri pentru rromi, 8 locuri pentru alte minorităţi), iar la Şcoala de Agenţi de poliţie ''Septimiu Mureşan'' Cluj-Napoca - 150 de locuri (6 locuri pentru rromi, 3 locuri pentru alte minorităţi). 

Cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie ''Alexandru Ioan-Cuza'' se vor primi până la data de 26 mai, iar cele pentru admiterea la şcolile de poliţie, până la data de 21 iulie. 

''Locurile la instituţiile de învăţământ care formează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne sunt comune pentru femei şi bărbaţi. Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale M.A.I. se realizează de structurile teritoriale de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în raport de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate'', precizează sursa citată. 

Pentru a participa la concursurile de admitere în Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, precum şi în şcolile de poliţie, candidaţii trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs. Alte condiţii: diploma de bacalaureat; înălţimea de minim 1,70 m bărbaţii şi 1,65 femeile; lipsa semnelor particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară; vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar (candidaţii pentru locurile M.A.I la instituţii de învăţământ superior şi la unităţile de învăţământ postliceal al M.Ap.N). 

Toate detaliile cu privire la înscriere şi la desfăşurarea examenelor se pot obţine de la serviciile de resurse umane din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, de la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Resurse Umane sau de pe pagina de internet a Poliţiei Române: www.politiaromana.ro - Carieră - Admitere 2017. AGERPRES

×