x close

Premii între 1.000 şi 2.500 de euro, pentru studenţii UPB

0
12 Noi 2017 - 11:58
Premii între 1.000 şi 2.500 de euro, pentru studenţii UPB

Universitatea POLITEHNICA din București (UPB) se alătură marilor universități europene francofone și anunţă  lansarea  Concursului de creativitate -  Inovare în Știință și Tehnică – organizat de către Conférence Internationale d'ingénieurs et de Techniciens Francophones. În cursa pentru câştigarea premiilor în euro ( 1.000, 1.500 sau 2.500) se pot înscrie toți studentii UPB  (licență, masterat sau doctorat).

În ceea ce priveşte concursul de creativitate, Inovare în Știință și Tehnică,  aflat la prima ediție, acesta este organizat de către Conférence Internationale d'ingénieurs et de Techniciens Francophones – CITEF sub egida AUF - Agence Universitaire Francophone și este dotat cu următoarele premii – Premiul I - 2500 euro, Premiul II – 1500 euro și Premiunl III – 1000 euro. Principalul obiectiv al evenimentului este de a stimula, recompensa și spori dinamismul, excelența și creativitatea tineretului francofon în domeniul științei și al științei, iar studenții se pot inscrie la concurs individual sau în echipe până la 1 iunie 2018, prin trimiterea unui mail cu dosarul complet la adresa - d.gentile1804@orange.fr  . Dacă înscrierile au demarat deja în această lună , rezultatele concursului vor fi anunţate la sfârşizul lunii iunie 2018.

„Anul viitor împlinim două secole de activitate,  iar universitatea noastră se va implica într-o întreagă serie de evenimente, inițiative și competiții dedicate studenților. Această competiție este organizată sub egida Agenției Universităților Francofone - în care universitatea noastră este membră - și urmărește să recompenseze excelența, dinamismul și creativitatea tinerilor din universitățile francofone. Este o plăcere să putem arăta că studenții din România se ridică la standardele internaționale în compeţii de acest fel” a declarat Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu.

Din agenda evenimentelor de marcă a UPB, face parte şi competiţia de proiecte inovatoare pentru studenți, care va avea loc în perioada 5-9 februarie 2018 la Universitatea din Saxion, iar studenții UPB, care doresc să participe, sunt invitați să se înscrie printr-un mail trimis la adresa – gina.stoica@upb.ro până la data de 24 noiembrie 2017. Evenimentul, denumit generic, Săptămâna Proiectelor Internaționale este  organizat de către University of Applied Sciences | School of Life Science, Engineering & Design din Saxion - Olanda. De asemenea, costurile aferente cazării studenților selectați pentru a reprezenta UPB în Olanda vor fi suportate de către organizatori. 


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Cel puțin 12 morți și 10 răniți într-un incendiu la un hotel de lux din stațiunea balneară gerogiană Batumi

Cel puțin 12 morți și 10 răniți într-un incendiu la un hotel de lux din stațiunea balneară gerogiană Batumi
Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cel puţin 10 au fost rănite vineri seara într-un incendiu produs la un hotel-cazinou de lux din staţiunea balneară georgiană Batumi, la Marea Neagră,...

Forțele aeriene ale Egiptului au lansat raiduri după atacul terorist soldat cu 235 de morți

Forțele aeriene ale Egiptului au lansat raiduri după atacul terorist soldat cu 235 de morți
Forţele aeriene ale Egiptului au lansat raiduri asupra unor presupuse ascunzători ale teroriştilor în peninsula Sinai, vineri seara târziu, după ce un atac terorist contra unei moschei s-a soldat cu moartea a cel...

Circulație în condiții de ceață densă pe tronsoane de pe A3 Turda - Gilău

Circulație în condiții de ceață densă pe tronsoane de pe A3 Turda - Gilău
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române îi sfătuieşte pe conducătorii auto care se deplasează pe autostrada A3 Turda - Gilău (în judeţul Cluj) să manifeste prudenţă sporită la volan, să...

Doi marinari argentinieni au scăpat de catastrofa de pe submarinul San Juan

Doi marinari argentinieni au scăpat de catastrofa de pe submarinul San Juan
Doi marinari argentinieni ar fi putut muri la bordul submarinului San Juan, însă o misiune în Peru într-un caz, cumpărarea unei case în altul le-a permis să scape de catastrofă, informează sâmbătă...

Submarinul disparut: Jessica si Fernando, o poveste de iubire distrusa!

Submarinul disparut: Jessica si Fernando, o poveste de iubire distrusa!
Dupa ani de asteptare, Jessica si sotul ei, Fernando, au reusit, in sfarsit, sa aiba un copil, dar fericirea lor s-a frant intr-o clipa odata cu disparitia lui Fernando, unul dintre cei 44 de membri ai echipajului...

Harghita. Un mort și șapte răniți, după ce o autoutilitară s-a izbit de un copac

Harghita. Un mort și șapte răniți, după ce o autoutilitară s-a izbit de un copac
Un bărbat a murit şi alţi şapte au fost răniţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident produs pe DN 13 B, după ce o autoutilitară a părăsit carosabilul şi s-a izbit...

Donald Trump a respins oferta „probabilă” a revistei Time pentru a fi desemnat personalitatea anului

Donald Trump a respins oferta „probabilă” a revistei Time pentru a fi desemnat personalitatea anului
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări vineri că a respins o ofertă a celebrei reviste Time pentru a fi desemnat personalitatea anului 2017, vexat în mod vizibil de faptul că revista şi-a...

Trafic oprit pe DN3, Călărași. Un autocamion cu azotat de amoniu s-a răsturnat

Trafic oprit pe DN3, Călărași. Un autocamion cu azotat de amoniu s-a răsturnat
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează sâmbătă că, în judeţul Călăraşi, pe DN3 Lehliu - Lehliu Sat, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui autocamion...

Atenționare de ceață pentru 20 de județe, inclusiv drumuri naționale și europene aferente

Atenționare de ceață pentru 20 de județe, inclusiv drumuri naționale și europene aferente
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, burniţă şi vizibilitate redusă, valabile în 20 de judeţe, inclusiv drumurile naţionale...

Viitorul Europei, discutat la Timișoara de lideri politici europeni

Viitorul Europei, discutat la Timișoara de lideri politici europeni
Viitorul proiectului european în actualul context geopolitic şi al reformei interne va fi dezbătut în cadrul unei conferinţe cu tema ''Viitorul Europei este viitorul României - Primul pas...

Peste 300 de arhitecți participă la un hackathon, pentru a aduce soluții la problemele Bucureștiului

Peste 300 de arhitecți participă la un hackathon, pentru a aduce soluții la problemele Bucureștiului
Peste 300 de arhitecţi participă, sâmbătă, în Capitală, la un hackathon, care să aducă soluţii la unele din problemele Bucureştiului, informează un comunicat al organizatorilor, transmis...

Corpul neînsuflețit al Stelei Popescu, depus la capela Mănăstirii Cernica

Corpul neînsuflețit al Stelei Popescu, depus la capela Mănăstirii Cernica
Corpul neînsufleţit al Stelei Popescu va fi depus sâmbătă la capela Mănăstirii Cernica iar duminică, la Cimitirul Cernica, va avea loc înmormântarea actriţei, alături de soţul său,...

2018 este anul lor. Realizări spectaculoase pentru nativii acestei zodii

2018 este anul lor. Realizări spectaculoase pentru nativii acestei zodii
O lună ne mai desparte de un nou an, pentru care, cel mai probabil, fiecare dintre noi avem aspiraţii noi, aşteptări măreţe şi multe dorinţe. Ei bine, astrologic vorbind, unor singuri nativi le vor...

Partidul lui Puigdemont dă înapoi

Partidul lui Puigdemont dă înapoi
Partidul separatist al liderului catalan destituit, Carles Puigdemont, intenționează să privilegieze negocierea cu statul spaniol, renunțând la o ruptură unilaterală, a declarat, joi, coordonatoarea...

Horoscop zilnic 25 noiembrie: Gemenii îşi iau inima în dinţi

Horoscop zilnic 25 noiembrie: Gemenii îşi iau inima în dinţi
Horoscopul zilei de 25 Noiembrie aduce o mulțime de vești pentru toate zodiile.  HOROSCOPUL ZILEI - BERBEC Revedere mult asteptata, poate undeva la drum, cu prieteni cu care ati avut o stransa legatura...
Serviciul de email marketing furnizat de