x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Preşcolarii de la stat şi privat vor primi fructe proaspete

Preşcolarii de la stat şi privat vor primi fructe proaspete

de Monica Cosac    |    04 Mai 2017   •   13:10
Preşcolarii de la stat şi privat vor primi fructe proaspete
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care încurajează consumul de fructe proaspete în şcoli. Potrivit acestuia, începând cu anul şcolar 2016 - 2017, preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate sau acreditate şi particulare acreditate vor putea beneficia de fructe proaspete.

Deputaţii au adoptat, ieri, cu unanimitate de voturi, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 66/2016, privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, prin care programul de care au beneficiat până acum doar elevii din clasele I-VIII este extins şi la grădiniţe. Astfel, începând cu anul şcolar 2016-2017, de prevederile legii beneficiază şi preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate.

Ordonanța prevede că au dreptul de a primi fructe proaspete elevii/preşcolarii prezenţi la cursuri, iar sumele aferente vor fi suportate din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Actul normativ mai stipulează că fructele proaspete distribuite copiilor, perioada şi frecvenţa distribuţiei, limita valorii zilnice elev/preşcolar, precum şi fondurile necesare pentru distribuţia de fructe se stabilesc şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor.

Fructele, transportul şi distribuţia acestora la unităţile de învăţământ se contractează de către consiliile judeţene, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Autorităţile locale au obligaţia de a urmări şi a verifica buna desfăşurare a procesului de aprovizionare, iar directorii unităţilor de învăţământ răspund de respectarea condiţiilor de igienă privind distribuţia fructelor către elevi/preşcolari. Programul este destinat tuturor copiilor, indiferent de statutul social. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că legea va merge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis.

Măsura elimină inechitățile și discriminarea dintre preșcolari și școlarii care urmează cursuri în aceleași unități de învățământ.

×