x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Preşedinţia a lansat consultarea online privind proiectul "România Educată"

Preşedinţia a lansat consultarea online privind proiectul "România Educată"

10 Iun 2016   •   15:24
Preşedinţia a lansat consultarea online privind proiectul "România Educată"
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Administraţia Prezidenţială, prin Departamentul Educaţie şi Cercetare, a lansat vineri consultarea online din cadrul Dezbaterii Naţionale pentru Educaţie şi Cercetare - România Educată.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, consultarea online este disponibilă pe site-ul www.romaniaeducata.eu.

"Consultarea exploratorie este menită să identifice posibile soluţii de adaptare a educaţiei şi cercetării româneşti la tendinţele naţionale şi globale la orizontul anului 2030, în scopul de a fundamenta viziunea şi obiectivele de ţară (2018 - 2030)", se arată în sursa citată.

"România educată" este un proiect naţional al preşedintelui Klaus Iohannis care reprezintă "începutul reaşezării societăţii pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanţă, muncă, talent, onestitate şi integritate", precizează sursa citată.

În acest sens, în perioada 2016 - 2018, Administraţia Prezidenţială derulează o amplă dezbatere publică privind educaţia şi cercetarea din România, structurată în trei etape, care se vor concretiza prin conturarea unei viziuni şi obiective de ţară (2016 - 2017), prin realizarea unei strategii şi a unui plan operaţional (2017), respectiv prin elaborarea unui mix de politici publice, a unui model de guvernanţă pentru sectorul educaţie şi cercetare şi, în măsura în care este necesară, susţinerea unei eventuale reaşezări normative (2018).

Procesul de consultare este realizat cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice şi al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI). AGERPRES

×
Subiecte în articol: romania educata