x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Universitatea Politehnica Bucureşti, peste 200 de ore de meditaţii, în regim gratuit, pentru liceeni

Universitatea Politehnica Bucureşti, peste 200 de ore de meditaţii, în regim gratuit, pentru liceeni

15 Mar 2018   •   15:38
Universitatea Politehnica Bucureşti, peste 200 de ore de meditaţii, în regim gratuit, pentru liceeni

Cea mai titrată şcoală de învăţământ superior din România, Universitatea Politehnica din Bucureşti va demara, sâmbătă , 17 martie, un nou program educaţional, gratuit, pentru toţi elevii aflaţi în ultimul an de studii din ciclul preuniversitar.

 

Universitatea POLITEHNICA din București (UPB) anunță începerea cursurilor de pregătire gratuită în Universitate, atât pentru examenul de Bacalaureat, cât și pentru examenul de Admitere în învățământul superior,  sesiunea iulie 2018. Fie că îşi desfăşoară cursurile liceale în Bucureşti sau în provincie, elevii claselor a – XII-a vor putea beneficia , în perioada 17 martie-7 iulie 2018 , de cursuri de pregătire intensivă la Matematică, Fizică și Chimie, numărul orelor de meditaţii depăşind cota 200 .

Acestea vor fi oferite gratuit de către unii dintre cei mai renumiţi profesori ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, atât pe plan intern , cât şi pe plan extern, iar acest amplu proiect  se va derula în fiecare zi de sâmbătă, între orele 09:00 și 13:00, pe toată perioada amintită mai sus.

”Ca în fiecare an, încercăm să oferim elevilor care intenționează să studieze la Universitatea Politehnica din București un întreg pachet de servicii menite să îi sprijine pe acest parcurs. De la cursuri gratuite în domeniile de interes major pentru admitere, la simulări sau cazare în perioada probelor de concurs, elevii vor beneficia de un sistem de pregătire special adaptat nevoilor și standardelor ridicate ale universității noastre” a declarat prof. Nicolae Țăpuş – prorector responsabil cu admiterea în cadrul UPB. Acesta a adăugat că „este important să amintim că generația următoare este una specială pentru universitatea noastră - ea va fi generația cu numărul 200. Astfel dovedim că avem o experiență îndelungată în acest proces de pregătire pentru admitere și suntem încrezători că și în acest an amfiteatrele noastre se vor dovedi, neîncăpătoare  în comparație cu numărul tot mai ridicat al elevilor ce doresc să participe la cursurile de pregătire gratuită”.

Programul complet al cursurilor de pregătire este afișat pe site-ul universității – www.upb.ro .

×