x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 25 de ani de închisoare pentru bărbatul care a rănit grav un fotograf al cotidianului Liberation

25 de ani de închisoare pentru bărbatul care a rănit grav un fotograf al cotidianului Liberation

25 Noi 2017   •   13:30
25 de ani de închisoare pentru bărbatul care a rănit grav un fotograf al cotidianului Liberation

Abdelhakim Dekhar, bărbatul care a rănit grav în 2013 cu tiruri de armă un fotograf al cotidianului Liberation, a fost condamnat vineri seara la 25 de ani de închisoare de justiţia franceză, informează sâmbătă AFP. 

Această condamnare, pronunţată cu puţin înainte de miezul nopţii după nouă ori de deliberare, este conformă rechizitoriului Parchetului, care a estimat că Dekhar a acţionat cu "sfidare" şi "ranchiună" la adresa societăţii. 

Avocatul său, Hugo Levy, a explicat că studiază eventualitatea unui apel. "Este o pedeapsă grea", a estimat el. 

Judecat de o săptămână, Abdelhakim Dekhar a fost calificat drept "duşmanul numărul unu" timp de cinci zile de urmărire, în noiembrie 2013 la Paris. Periplul său armat a început la postul de televiziune BFMTV, apoi bărbatul a rănit grav un asistent-fotograf al cotidianului Liberation, înainte de a trage asupra uşii de intrare în clădirea băncii Societe Generale. 

Curtea de Justiţie a estimat că a fost vorba de o tentativă de asasinat contra lui Philippe Antoine, pe atunci redactorul-şef al BFMTV, şi împotriva lui Cesar Sebastien, fotograful rănit la sediul Liberation. 

Abdelhakim Dekhar, 52 de ani, care se prezintă ca "intelectual", s-a lansat de mai multe ori în discursuri politice în timpul procesului său, evocând atât colonizarea Algeriei, cât şi criza din siderurgie din estul Franţei, precum şi alte subiecte. 

Din primele zile, el şi-a povestit "disperarea" şi a explicat "că voia să-şi pună în scenă suicidul". El era "într-un proiect de sinucidere prin intermediar": dorea ca "poliţia să-l ucidă", râvnind la "o moarte romantică". 

Acuzatul a fost descris de-a lungul procesului ca un bărbat violent, "un mincinos patologic". 

El a fost deja condamnat în 1998 la patru ani de închisoare pentru "asociere cu răufăcători", într-un dosar criminal major legat de mediile stângii radicale.

AGERPRES

×