x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acţiunile NATO din Letonia, care vor înfuria Rusia

Acţiunile NATO din Letonia, care vor înfuria Rusia

26 Sep 2014   •   20:00
Acţiunile NATO din Letonia, care vor înfuria Rusia

Peste 2.100 de soldaţi din Letonia, Estonia, Statele Unite, Marea Britanie, Norvegia şi Grecia vor lua parte la programul de exerciţii militare "Silver Arrow 2014" planificat pentru săptămâna viitoare în Letonia, transmite agenţia Xinhua, care citează Ministerul leton al Apărării.

Aplicaţiile, organizate de comandamentul Alianţei Nord-Atlantice, se vor desfăşura în perioada 29 septembrie — 6 octombrie, iar faza activă a exerciţiilor — între 3 şi 5 octombrie.

Tot în Letonia a fost inaugurată joi, la aproape 200 km de graniţa rusă, o bază aeriană modernizată. Alianţa a contribuit la realizarea proiectului cu circa 27 milioane de euro şi Letonia cu 55 de milioane. Baza va fi folosită de avioanele NATO ce asigură protecţia spaţiului aerian al celor trei state baltice, care se tem de ameninţările Rusiei şi nu dispun de forţe aeriene capabile să-şi asume această misiune, potrivit Agerpres.

Aplicaţiile militare din Letonia survin programului de exerciţii Anaconda început pe 24 septembrie în nordul Poloniei şi la care participă până pe 3 octombrie 12.500 de militari, dintre care 11.750 sunt polonezi şi 750 au fost mobilizaţi de alte opt ţări membre NATO (Estonia, Lituania, Olanda, Cehia, Ungaria, Canada, SUA şi Marea Britanie).



 

×
Subiecte în articol: nato letonia Silver Arrow