x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aeroportul londonez Heathrow se aşteaptă la noi anulări şi întârzieri ale zborurilor British Airways

Aeroportul londonez Heathrow se aşteaptă la noi anulări şi întârzieri ale zborurilor British Airways

28 Mai 2017   •   12:20
Aeroportul londonez Heathrow se aşteaptă la noi anulări şi întârzieri ale zborurilor British Airways

 Aeroportul Heathrow din Londra a anunţat duminică faptul că se aşteaptă la noi anulări şi întârzieri ale zborurilor companiei British Airways şi le-a transmis pasagerilor să vină la aeroport numai dacă au rezervări reconfirmate, transmite Reuters. 

British Airways şi-a reluat duminică unele zboruri de pe aeroporturile londoneze Gatwick şi Heathrow, după ce sâmbătă toate decolările de pe cele două aeroporturi au fost anulate din cauza unei 'pene informatice'. 

''Ca urmare a problemei de ieri (sâmbătă) a sistemului IT al British Airways în întreaga lume, sunt aşteptate astăzi (duminică) întârzieri şi anulări ale zborurilor companiei. Toţi pasagerii ale căror zboruri au fost anulate ieri ar trebui să nu vină la aeroport decât dacă au deja rezervări la alte zboruri'', se menţionează într-un comunicat al administraţiei aeroportului Heathrow. 

Într-un mesaj video postat pe Twitter duminică dimineaţă, directorul general al British Airways, Alex Cruz, preciza că incidentul de sâmbătă a fost legat de 'o problemă de alimentare cu energie electrică' şi că nu a fost în niciun caz vorba despre un 'atac cibernetic'. 

Miilor de pasageri care nu au putut pleca sâmbătă cu zboruri de pe aeroporturile Gatwick şi Heathrow li s-au propus rute alternative, iar celor care nu vor putea pleca nici duminică li se va propune o rambursare a preţului biletului.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: heathrow british airways