x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel le cere partenerilor europeni să-și respecte angajamentele privind criza refugiaților

Angela Merkel le cere partenerilor europeni să-și respecte angajamentele privind criza refugiaților

06 Mar 2016   •   12:43
Angela Merkel le cere partenerilor europeni să-și respecte angajamentele privind criza refugiaților

Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut partenerilor europeni să-şi respecte angajamentele asumate la ultimul summit european pentru a face faţă crizei refugiaţilor, relatează duminică EFE.

"Sper să punem în practică pas cu pas ceea ce au agreat cele 28 de ţări membre ale UE la ultimul summit. Putem depăşi această provocare doar împreună", a declarat Merkel într-un interviu publicat duminică de Bild am Sonntag.

Pe de altă parte, Merkel a respins o afirmaţie a premierului bavarez Horst Seehofer, care a acuzat-o că a schimbat foaia în politica refugiaţilor, cerând ca migranţii aflaţi în Grecia să nu fie aduşi în Germania, spre deosebire de septembrie 2015, când a permis imigranţilor blocaţi în Ungaria să ajungă pe teritoriu german.

"Nu este vorba de schimbat foaia. În prezent ne confruntăm cu o situaţie diferită faţă de acum şase luni deoarece Grecia, împreună cu alţi parteneri europeni, doreşte să-i trateze în mod demn pe refugiaţi", a spus cancelarul german.

În ceea ce priveşte Germania, care în 2015 a primit peste un milion de solicitanţi de azil, Merkel a apreciat că ţara are resurse pentru a înfrunta criza imigraţiei. Însă Merkel insistă pe obiectivul de a avea un buget echilibrat, lucru absolut necesar - spune ea - într-o ţară cu o populaţie în proces de îmbătrânire.


Sursa: AGERPRES 

×
Subiecte în articol: angela mergel merkel criza refugiatilor