Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astronomii au descoperit un bizar sistem binar de stele, în care o stea neutronică a fost absorbită în interiorul stelei companion aflată în stadiul de supergigantă roşie, rezultând un sistem în care se află o stea într-o altă stea, concept care exista la nivel teoretic dar care a fost observat pentru prima oară, informează Daily Mail.
Ipoteza privind existenţa unor astfel de sisteme, stea în stea, a fost formulată încă din 1975 de astronomii Dr. Kip Thorne şi Dr. Anna Żytkow. Pornind de la cei doi oameni de ştiinţă, un astfel de sistem binar a primit numele de "obiect Thorne-Żytkow".
Cei doi sugerau că un astfel de obiect se formează în sistemele solare binare, în urma coliziunii dintre o stea neutronică şi vecina sa aflată în stadiul de stea supergigantă, steaua neutronică ajungând să fie absorbită în interiorul supergigantei. La aproape 40 de ani după postularea acestei ipoteze, astronomii au descoperit un astfel de obiect care o confirmă.
Obiectele Thorne-Żytkow (TŻO) sunt hibride formate dintr-o supergigantă roşie şi o stea neutronică, hibride care văzute din exterior par a fi stele obişnuite, aflate în stadiul de supergigante roşii, aşa cum este celebra stea Betelgeuse din constelaţia Orion. Structura chimică a acestor obiecte binare este însă diferită de cea a stelelor supergigante, fiind determinată de natura unică a activităţii care se desfăşoară în interiorul lor. Spre deosebire de stelele obişnuite, care sunt alimentate de procesul de fuziune nucleară, obiectele din această categorie îşi trag energia din steaua neutronică absorbită.
Descoperirea acestui bizar obiect cosmic a fost făcută în urmă cu câteva luni, prin intermediul Telescopului Magellan Clay din Las Campanas din Chile. Astronomii examinau spectrul luminii emise de unele stele aflate în stadiul de supergigante roşii, analiză care indică elementele chimice rezultate în urma procesului de fuziune nucleară din aceste stele. Analiza spectrului suupergigantei roşii HV 2112 din Norul Mic al lui Magellan, aflată la 200.000 de ani lumină distanţă, a provocat o surpriză de proporţii, semnătura chimică a acestei stele fiind diferită de cea a altor supergigante.
Coordonatorul acestui proiect, Dr. Emily Levesque de la Universitatea Colorado din Boulder şi colegii ei au examinat liniile de spectru ale acestei stele şi au identificat un exces de rubidiu, litiu şi molibden.
Studiile anterioare au demonstrat că procesele stelare normale pot genera astfel de elemente, dar abundenţa acestor trei elemente în condiţii de fuziune desfăşurate la temperaturi tipice pentru stelele supergigante roşii reprezintă semnătura unică a bizarelor obiecte Thorne-Żytkow.
"Studierea acestui obiect este extraordinar de interesantă pentru că reprezintă un model complet nou al modului în care poate funcţiona interiorul unei stele", susţine Dr. Levesque. "În astfel de interioare sunt generate elementele grele din Universul nostru. Probabil că aţi auzit expresia că suntem praf de stele", a mai adăugat el.
Dr. Żytkow a avut ocazia să-şi vadă predicţia confirmată de această descoperire. "Când Kip Thorne şi cu mine am propus existenţa unui model de stea cu nucleu neutronic, comunitatea ştiinţifică nu ne-a putut infirma ipoteza. Dacă teoria este argumentată bine, ea va fi confirmată empiric mai devreme sau mai târziu. În acest caz a fost o chestiune de a identifica un grup de stele promiţătoare, de a obţine timpul necesar pentru a le studiu la telescop şi de a continua acest proiect".
Supergigantele roşii sunt ca volum cele mai mari stele din univers, dar nu sunt şi cele mai mari în ceea ce priveşte masa. Cele mai cunoscute supergigante roşii sunt Betelgeuse şi Antares. În mod normal, într-o stea, atomii de hidrogen fuzionează formând atomi de heliu. După ce îşi epuizează rezervele de hidrogen, stelele cu masă de peste 10 ori mai mare decât masa solară devin supergigante roşii, intrând în faza de fuziune a heliului şi apoi şi a altor elemente. Faza de supergigantă roşie a unei stele este relativ scurtă (comparativ cu durata de viaţă a unei stele) durând între câteva sute de mii şi un milion de ani.
Conform NASA, atunci când nucleul unei stele supermasive trece printr-un fenomen de colaps gravitaţional, la sfârşitul vieţii respectivei stele, protonii şi electronii sunt pur şi simplu înghesuiţi unii într-alţii, rezultând o stea neutronică.
Stelele neutronice înghesuie aproximativ 1,3 până la 2,5 mase solare într-o sferă cu diametrul nu mai mare de 20 de kilometri. Materia este atât de densă pe o astfel de stea neutronică încât un centimetru cub de materie cântăreşte peste 1 miliard de tone, aproximativ greutatea Muntelui Everest.
