x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Austria: Guvernul lansează concurs pentru arhitecţi privind destinaţia viitoare a casei lui Hitler

Austria: Guvernul lansează concurs pentru arhitecţi privind destinaţia viitoare a casei lui Hitler

18 Oct 2016   •   22:10
Austria: Guvernul lansează concurs pentru arhitecţi privind destinaţia viitoare a casei lui Hitler

Austria va lansa un concurs pentru arhitecţi privind destinaţia viitoare a casei natale a lui Adolf Hitler, a indicat marţi ministrul austriac de interne, care a provocat reacţii din partea mai multor experţi privind intenţia de demolare a casei, relatează AFP.

Important este ca acea clădire, situată în centrul oraşului Braunau-am-Inn, la frontiera cu Germania, să nu mai fie recunoscută în forma sa exterioară, a declarat ministrul Wolfgang Sobotka presei de la Viena.

Guvernul vrea să evite ca această casă, goală de mai mulţi ani, să devină loc de pelerinaj neonazist.

Ca urmare a avizului dat în acest sens de o parte a clasei politice, inclusiv partidele de opoziţie Verzii şi FPR (extrema dreaptă), ministrul Sobotka a anunţat luni în presă că fosta casă natală a lui Hitler va fi dărâmată şi construită în loc o nouă clădire.

Ministrul austriac a precizat marţi că locul respectiv va găzdui în viitor o instituţie administrativă sau o instituţie socială, fără a fi necesară dărâmarea sa completă.

Anunţul demolării clădirii a suscitat indignare din partea membrilor unei comisii de expertiză constituită în această vară, potrivit căreia distrugerea acestei clădiri din secolul al XVII-lea nu este necesară pentru a face să se piardă carcaterul său scandalos.

Opţiunea unei demolări a fost explicit propusă de guvern şi noi nu am aprobat-o, au indicat, într-un comunicat, înaltul magistrat Clemens Jabloner şi istoricul Oliver Rathkolb.

În raportul său, comisia de experţi a explicat că utilizarea clădirii potrivit unor valori ''contrare crimelor comise de Hitler'' ar fi suficientă pentru a îndepărta simbolismul ataşat de acest loc, fără să fie nevoie să se dărâme clădirea.AGERPRES

×