x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Averea lui Donald Trump s-a redus în pandemie

Averea lui Donald Trump s-a redus în pandemie

06 Oct 2021   •   09:20
Averea lui Donald Trump s-a redus în pandemie
Sursa foto: Hepta

Fostul preşedinte american Donald Trump a ieşit pentru prima dată în ultimii 25 de ani din lista primilor 400 de bogaţi ai lumii, întocmită de revista Forbes. Averea magnatului imobiliar american este acum estimată la aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Comparativ cu cifrele anterioare pandemiei, averea lui Trump s-a redus cu aproximativ 600 de milioane de dolari, scădere pe care Forbes o pune pe seama deciziilor acestuia de a nu-şi diversifica afacerile prin investiţii şi în alte sectoare decât cel imobiliar, în pofida sfaturilor pe care consilierii săi i le-au dat când a devenit preşedinte al SUA în 2016.

Forbes publică şi un grafic cu evoluţia averii lui Trump începând din anul 1996, când aceasta a înregistrat cea mai spectaculoasă creştere şi l-a plasat în rândul primilor 100 bogaţi din lume.

În 2016, Trump a ieşit din lista primilor 200 de bogaţi ai lumii, în 2020 nu mai era nici printre primii 300, iar acum a părăsit şi lista primilor 400.

Donald Trump a fost boicotat de Twitter - preferata sa - şi de Facebook, care i-au suspendat conturile.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Donald Trump