x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avion deviat în urma unei posibile defecțiuni a toaletelor

Avion deviat în urma unei posibile defecțiuni a toaletelor

23 Feb 2018   •   09:38
Avion deviat în urma unei posibile defecțiuni a toaletelor

Pasagerii unui zbor din Londra către Tenerife au fost nevoiţi să se abţină de la utilizarea toaletelor avionului după ce personalul de bord a descoperit că acestea nu funcţionau din cauza unei probleme tehnice, relatează Press Association. 

Compania British Airways (BA) a transmis scuze clienţilor care s-au îmbarcat miercuri, la ora 09:05, în avionul care a decolat de pe Aeroportul Gatwick din Londra şi care a avut o întârziere de circa o jumătate de oră după ce a fost nevoit să facă o escală în Portugalia. 

Conform sistemului de monitorizare a zborurilor Flight Radar, aeronava a făcut o întoarcere de aproape 180 de grade după ce a fost deviată către Aeroportul Faro şi a aterizat în Tenerife în jurul orei 13:00. Zborul de întoarcere la Londra a avut o întârziere de peste două ore, precizează sursa citată. 

BA a declarat că a existat ''o foarte mică perturbare'' a programului de zbor, iar escala nu a durat decât o jumătate de oră. Compania nu a precizat dacă devierea a fost cauzată de verificarea toaletelor sau de o altă problemă descoperită în timpul zborului. 

''Clienţii noştri s-au întors pe drumul către destinaţie în puţin peste o jumătate de oră şi ne-am cerut scuze pentru întârziere'', a declarat o purtătoare de cuvânt.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: toaletă avion londra tenerife british airways