x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Benjamin Netanyahu vrea să organizeze "o lecţie de istorie a evreilor" pentru personalul ONU

Benjamin Netanyahu vrea să organizeze "o lecţie de istorie a evreilor" pentru personalul ONU

06 Mai 2016   •   22:10
Benjamin Netanyahu vrea să organizeze "o lecţie de istorie a evreilor" pentru personalul ONU

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat vineri organizarea unei conferinţe pe tema istoriei iudaismului pentru personalul Naţiunilor Unite, ca urmare a adoptării de către UNESCO a unei decizii controversate privind locul cel mai sacru din Ierusalim, relatează AFP.

Consiliul executiv al UNESCO a adoptat luna trecută o rezoluţie "condamnând cu fermitate agresiunile israeliene şi măsurile ilegale care limitează libertatea religioasă şi accesul musulmanilor la locul sacru al Moscheii Al-Aqsa/al-Haram al-Sharif" sau Esplanada Moscheilor.

Documentul a provocat furia Israelului, Benjamin Netanyahu condamnând o rezoluţie "absurdă" care "ignoră legătura istorică unică dintre iudaism şi Muntele Templului".

Textul a omis să menţioneze Muntele Templului, numele dat de evrei Esplanadei Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului şi, totodată, situl cel mai sacru pentru evrei.

Vineri, premierul israelian s-a declarat din nou "şocat" de faptul că UNESCO adoptă "o decizie negând orice legătură între evrei şi Muntele Templului, locul nostru cel mai sacru".

"Din acest motiv, anunţ astăzi (vineri) un seminar de istorie a evreilor pentru întreg personalul ONU, în Israel", a afirmat el într-un comunicat.

"Voi organiza personal această conferinţă la biroul prim-ministrului", a subliniat Benjamin Netanyahu, fiu de istoric, adăugând că aceasta va fi asigurată de un "eminent erudit al istoriei iudaismului".

Diplomaţi, "inclusiv din ţari care au votat pentru această decizie scandaloasă", vor fi, de asemenea, invitaţi la conferinţă, a cărei dată urmează să fie stabilită.

×