x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden trece la anularea deciziilor lui Trump. Prioritățile viitoarei administrații de la Washington

Biden trece la anularea deciziilor lui Trump. Prioritățile viitoarei administrații de la Washington

de Şerban Mihăilă    |    10 Noi 2020   •   00:19
Biden trece la anularea deciziilor lui Trump. Prioritățile viitoarei administrații de la Washington

În timp ce Donald Trump se încăpățânează să nu-și recunoască înfrângerea, președintele-ales, Joe Biden, și-a stabilit o serie de priorități pentru perioada imediat următoare. Acestea anulează măsuri politice controversate decise de actualul șef al Casei Albe, atât pe plan intern, cât și internațional și modifică strategia de acțiune în lupta contra pandemiei de coronavirus, cea mai presantă problemă a societății americane.

 

Deși armata de avocați a lui Trump deschidea noi fronturi de atac în instanță, iar victoria lui Biden rămânea doar o proiecție a mass-media într-un moment în care unele state continuau numărătoarea, democrații demarau, încă de la începutul săptămânii trecute, planul de retrasare a liniilor majore ale politicii americane. Noua strategie include numeroase ordine executive, impuse guvernului federal de către biroul prezidențial fără aprobarea Congresului, menite să anuleze sau să inverseze o serie de decizii controversate ale administrației Trump, relatează BBC. Conform presei de peste Ocean, SUA se vor alătura din nou Acordului de la Paris privind schimbările climatice și vor reintra în Organizația Mondială a Sănătății. Noua administrație de la Washington se va reapropria de aliații săi din NATO și UE, după ce retorica agresivă a lui Trump zguduise serios relațiile transatlantice. Pe plan intern, Biden va pune capăt interdicției de călătorie impuse cetățenilor din șapte state cu populație majoritar musulmană și va reveni la acordarea statutului de imigrant pentru persoanele fără documente, care au intrat pe teritoriul SUA atunci când erau copii. În fruntea listei de priorități ale tranziției de putere figurează însă desemnarea unui comitet alcătuit din 12 membri, care va coordona o politică unitară în combaterea COVID-19. Virusul provenit din China a ucis până acum circa 240.000 de americani și a infectat alți peste nouă milioane, devastând și economia țării.  Președintele-ales dorește o schimbare majoră a strategiei adoptate până acum de Donald Trump, care a minimalizat gravitatea pandemiei, ignorând sfaturile specialiștilor și ridiculizând măsuri elementare, precum purtarea măștilor și respectarea distanțării sociale. Potrivit BBC, echipa lui Biden a anunțat că toți americanii vor avea acces la testări gratuite frecvente și vor primi „o îndrumare clară și consistentă”, bazată pe dovezi științifice, în vederea evitării și combaterii pandemiei. Concomitent, Biden dorește reguli pentru purtarea obligatorie a măștilor în toată țara. Între măsurile economice menite să resusciteze o economie lovită de coronavirus, echipa democraților a anunțat stimularea producției, investiții în infrastructură, acordarea de facilități pentru creșterea copiilor, precum și reducerea decalajului de avere între grupurile etnice, notează BBC. Biden a mai spus că eradicarea rasismului va fi una dintre prioritățile administrației sale, într-o societate divizată profund de Trump. De asemenea, președintele-ales mai dorește reducerea numărului de deținuți din închisorile americane. Cu peste două milioane de oameni în spatele gratiilor, SUA conduc topul mondial al deținuților și, potrivit lui Biden, în închisori se află un număr disproporționat de persoane de culoare și aparținând minorităților. 

Trump, din nou în campanie! Melania îi cere să cedeze

În așteptarea rezultatelor oficiale, Biden a lansat un site pentru tranziție, în care își expune principalele puncte ale viitorului program. Deocamdată, agenția guvernamentală americană însărcinată cu recunoașterea președintelui-ales și începerea procesului de tranziție păstrează o tăcere totală asupra deznodământului alegerilor. În tabăra republicanilor, precum și între apropiații lui Trump, părerile privind recunoașterea victoriei lui Biden sunt împărțite, în pofida tuturor proiecțiilor care au anunțat o victorie clară a candidatului democrat. Toate acțiunile din Justiție și renumărarea voturilor trebuie încheiate, susține Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanților. „Atunci și numai atunci, America va decide cine a câștigat această cursă”, a declarat el. Fostul președinte republican George W. Bush, l-a felicitat însă pe Biden. Și în familia lui Trump părerile sunt împărțite. În timp ce soția, Melania, și ginerele său, Jared Kushner, l-au sfătuit să accepte înfrângerea, fiii lui Trump își îndeamnă tatăl să continue lupta, susțin surse citate de CNN. Deocamdată, potrivit purtătorului său de cuvânt, Tim Murtaugh, citat de Reuters, Trump intenționează să organizeze în întreaga țară o serie de adunări, similare celor din campania electorală, în încercarea de a obține sprijin popular pentru acțiunile din Justiție. 

Tăcerea lui Putin și dispariția lui Erdogan

Spre deosebire de cea mai mare parte a liderilor occidentali, care s-au grăbit încă de sâmbătă să-l felicite de Joe Biden, președintele rus, Vladimir Putin, nu scosese până ieri niciun cuvânt despre rezultatul alegerilor din SUA. În schimb, cu patru ani în urmă, când proiecțiile presei americane îl dădeau pe Trump câștigător în fața rivalei sale democrate, Hillary Clinton, Putin s-a grăbit să-l felicite pe candidatul republican, notează cotidianul „The New York Times”. Potrivit analiștilor citați de publicația americană, liderul de la Kremlin îl vede pe Biden drept un „dușman” primejdios, deoarece președintele-ales al SUA consideră Rusia drept una dintre cele mai mari amenințări de securitate, promițând să refacă legăturile cu aliații occidentali ai SUA, grav afectate de retorica lui Trump, și să acorde sprijin mișcărilor anti-Moscova din state aflate în zona de influență a rușilor. Nici președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, unul dintre liderii apropiați de Trump, nu făcuse până ieri niciun comentariu în privința lui Biden. Foarte probabil, Erdogan simte că, de acum înainte, creditul său la Casa Albă a luat sfârșit. Nici Xi Jinping, președintele Chinei, țară aflată într-un război tehnologic și comercial deschis cu administrația Trump nu a spus nimic despte victoria lui Biden. 

 

„Toate acțiunile din Justiție și renumărarea voturilor trebuie încheiate. Numai atunci, America va decide cine a câștigat această cursă!”,

Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanților


 

×