x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanţul accidentului de mină produs joi în Rusia a urcat la 36 de morţi

Bilanţul accidentului de mină produs joi în Rusia a urcat la 36 de morţi

28 Feb 2016   •   16:19
Bilanţul accidentului de mină produs joi în Rusia a urcat la 36 de morţi

Bilanţul accidentului cauzat de o explozie într-o mină de cărbune din Marele Nord din Rusia a urcat la 36 de morţi, după ce anterior compania minieră Vorkutaugol, care administra mina Severnaia, declarase că cei 26 de mineri daţi dispăruţi după deflagraţie sunt consideraţi morţi, relatează duminică AFP.

Compania Vorkutaugol a anunţat oprirea operaţiunilor de salvare.

Un total de 110 persoane se aflau în mină la momentul accidentului de joi, produs la o adâncime de 748 de metri. În regiunea Vorkuta (circa 2.000 de kilometri nord-est de Moscova), unde se află mina Severnaia, au fost decretate trei zile de doliu începând de duminică.

Accidentul din mina Severnaia este cel mai sângeros produs în Rusia după anul 2010.

Accidentele mortale în minele din Rusia, ca de altfel peste tot în fosta Uniune Sovietică, sunt frecvente, fiind cauzate mai ales de vechimea infrastructurii sau de încălcarea regulilor de securitate. În februarie 2013, o explozie într-o altă mină din Vorkuta s-a soldat cu 18 morţi.

Cel mai grav accident minier din Rusia din ultimii ani s-a înregistrat în mai 2010, la o exploatare din regiunea Kemerevo (Siberia Occidentală), fiind soldat cu cel puţin 73 de morţi.  AGERPRES

×