x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biserică ortodoxă independentă

Biserică ortodoxă independentă

07 Ian 2019   •   18:30
Biserică ortodoxă independentă

Patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului i-a înmânat ieri mitropolitului Epifanie decretul ce confirmă crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, scrie AFP.

Evenimentul, ce încheie procedura de recunoaştere a Bisericii ortodoxe ucrainene de către Patriarhia din Constantinopol, a avut loc cu prilejul slujbei de Bobotează, la biserica Sfântul Gheorghe din cadrul Patriarhiei ecumenice de la Istanbul, în prezenţa, printre alţii, a preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko. Documentul a fost semnat sâmbătă de patriarhul ecumenic Bartolomeu şi de mitropolitul Epifanie, ales în decembrie în fruntea noii Biserici. Decretul de autocefalie deschide calea pentru recunoaşterea acestei Biserici de alte confesiuni creştine. Poroșenko a anunţat, la 15 decembrie, crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, ca urmare a unei decizii în acest sens a „Conciliului de Reunificare”, format din feţe bisericeşti ortodoxe ucrainene. În octombrie, patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a recunoscut o biserică ortodoxă independentă în Ucraina, revocând o decizie veche de 332 de ani, care plasase Ucraina sub Patriarhia Moscovei. În replică, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat ruperea relaţiilor cu Patriarhia Constantinopolului. Tensiunile religioase marchează un nou episod al „divorţului” politic, cultural şi social dintre Kiev şi Moscova după anexarea peninsulei Crimeea în 2014 şi izbucnirea unui conflict între armata ucraineană şi separatiştii proruşi.

 

Ruptura dintre Kiev și Moscova s-a materializat și prin apariția Bisericii ortodoxe ucrainene, independente.

 

Mitropolitul Epifanie a fost ales în fruntea noii Biserici

×