x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bolton: Trump vroia să retragă SUA din NATO, în 2018

Bolton: Trump vroia să retragă SUA din NATO, în 2018

23 Iun 2020   •   21:35
Bolton: Trump vroia să retragă SUA din NATO, în 2018
Sursa foto: 1st Lt. Leland White/201st Regional Support Group

Preşedintele american, Donald Trump, era dispus să retragă Statele Unite din NATO, în 2018, susţine John Bolton, fostul său consilier de securitate naţională, într-un capitol al noii sale cărţi, în care povesteşte versiunea sa despre un summit al Alianţei plin de tensiuni pe tema contribuţiilor financiare ale statelor membre, scrie dpa.

Trump era furios pe faptul că Germania nu respecta ţinta convenită la nivelul NATO pentru cheltuielile de apărare, de 2% din PIB.

Un motiv de iritare suplimentară era pentru Trump construirea de către Germania a gazoductului „Nord Stream 2”, prin care să fie transportat gaz din Rusia. Preşedintele american se întreba de ce Washingtonul staţionează trupe pentru apărarea împotriva Moscovei, în timp ce Europa îşi adânceşte legăturile energetice cu aceasta.

„Până la 1 ianuarie, toate statele trebuie să se angajeze să atingă 2%, şi noi vom uita de restanţe, sau vom ieşi şi nu îi vom apăra pe cei care nu fac acest lucru”, şi-l aminteşte Bolton pe Trump spunând.

„Atât timp cât nu ne înţelegem bine cu Rusia, nu vom sta într-o Alianţă în care statele NATO plătesc miliarde Rusiei. Ieşim afară dacă ei încheie acordul de gazoduct”, ar fi spus Trump. „Nu vom lupta cu cineva pe care ei îl plătesc”, îşi mai aminteşte Bolton în cartea sa.

Trump a făcut din afişarea furiei sale pe tema NATO o parte centrală a diplomaţiei sale faţă de Europa, chiar dacă nu a scos SUA din Alianţă. Summitul din 2018 s-a încheiat cu preşedintele american declarând că respectă Alianţa, deşi statele membre au fost presate să-şi majoreze bugetele de apărare.

Trump a anunţat recent că va reduce cu circa 10.000 de militari efectivele americane de pe teritoriul Germaniei. La sfârşitul anului trecut, el a promulgat legea ce instituie sancţiuni împotriva companiilor implicate în construirea gazoductului Nord Stream 2.

Preşedintele polonez Andrzej Duda se va afla în această săptămână la Washington pentru a discuta despre repoziţionarea de trupe americane în ţara sa, menţionează dpa.

×