x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria susţine companiile cu 767 de milioane de euro în faţa creşterii preţurilor energiei

Bulgaria susţine companiile cu 767 de milioane de euro în faţa creşterii preţurilor energiei

23 Dec 2021   •   09:40
Bulgaria susţine companiile cu 767 de milioane de euro în faţa creşterii preţurilor energiei

Ministerul bulgar al Energiei a propus alocarea a aproximativ 1,5 miliarde de leva (766,9 milioane de euro) pentru susţinerea companiilor afectate de creşterea dramatică a preţurilor electricităţii până la sfârşitul lunii martie 2022, notează Seenews.

Guvernul va decide cu privire la propunere, ce trebuie mai apoi notificată către Comisia Europeană.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: energie bulgaria