x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bursele, în scădere pe fondul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu

Bursele, în scădere pe fondul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu

11 Apr 2018   •   21:10
Bursele, în scădere pe fondul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu

Pieţele bursiere globale înregistrau scăderi semnificative, investitorii fiind îngrijoraţi că va urma o escaladare a tensiunilor în Orientul Mijlociu, după ce preşedintele Donald Trump a estimat miercuri, într-un mesaj pe Twitter, că relaţiile ruso-americane sunt la ora actuală mai proaste ca oricând, chiar mai proaste decât în timpul Războiului Rece, transmite Reuters. 

"Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente ('smart'). Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze ('Gas Killing Animal'), care-şi ucide propriul popor şi îi face plăcere", a scris Trump pe Twitter, el replicând astfel şi declaraţiei ambasadorului Rusiei în Liban, Aleksandr Zazipin, care a spus că Rusia va doborî orice rachetă americană ce ar fi lansată către Siria. 

Bursa de pe Wall Street a deschis miercuri în scădere, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,44%, în timp ce indicele Standard and Poor's 500 înregistra un declin de 0,15%. Acţiunile Facebook au urcat cu 0,2%, în timp ce directorul general Mark Zuckerberg răspundea întrebărilor parlamentarilor americani privind modul în care gestionează abuzurile survenite în utilizarea reţelei de socializare, problema protecţiei datelor personale sau manipularea politică a datelor. 

Indicele bursier pan-european FTSEurofirst 300 a scăzut cu 0,61%, iar indicele MSCI, care monitorizează pieţele din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a înregistrat un avans de 0,08%. Şi pieţele bursiere din Japonia şi Coreea de Sud au închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în scădere cu 0,49% şi, respectiv, 0,27%. 

Michael James, analist la Wedbush Securities în Los Angeles, a explicat că pieţele bursiere sunt din nou în declin, după ce marţi discursul preşedintele chinez Xi Jinping, care a promis o nouă fază de deschidere a economiei chineze, a mai calmat îngrijorările investitorilor cu privire la un posibil război comercial între SUA şi China. 

Şi preţul petrolului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii peste trei ani, după ce Arabia Saudită a anunţat că a interceptat rachete deasupra capitalei sale. 

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol light sweet crude a urcat cu 2,43%, la 67,10 dolari, în timp ce la bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent a crescut cu 2,06%, la 72,50 dolari. AGERPRES

×