x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cele cinci sicrie cu victimele atentatului din New York au ajuns în Argentina

Cele cinci sicrie cu victimele atentatului din New York au ajuns în Argentina

06 Noi 2017   •   16:12
Cele cinci sicrie cu victimele atentatului din New York au ajuns în Argentina

Cele cinci sicrie în care se află trupurile neînsufleţite ale atentatului comis marţea trecută pe o pistă de biciclişti din New York au ajuns luni în Argentina, însoţite de cei patru supravieţuitori şi familiile acestora, informează AFP. 

De la aeroportul internaţional din Ezeiza, lângă Buenos Aires, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Rosario, oraşul de baştină al argentinienilor care se aflau în vacanţă în SUA atunci când au fost loviţi de furgoneta condusă de un uzbec ce şi-a declarat apartenenţa la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI). 

Zece argentinieni, arhitecţi, ingineri sau directori de întreprinderi îşi dăduseră întâlnire la New York, pentru a sărbători 30 de ani de la absolvirea Institutului Politehnic din Rosario, unde aceştia au stabilit legături ce erau încă foarte solide. 

Cinci dintre ei au fost ucişi, unul a fost rănit şi patru au reuşit să scape din atac. 

După o priveghere a trupurilor neînsufleţite, acestea urmează să fie înhumate săptămâna aceasta în Rosario. 

"Fie ca iubirea să câştige asupra urii, ca viaţa să învingă moartea", au scris vineri supravieţuitorii şi apropiaţii victimelor, într-un comunicat comun. 

Victimele atentatului de la New York sunt cinci argentinieni, o belgiancă şi doi americani, alte 12 persoane fiind rănite. Şase persoane au murit pe loc, iar două la spital. Patru răniţi rămân spitalizaţi în stare critică, dar stabilă, cinci sunt în stare gravă, iar trei au fost externaţi. 

Dintre supravieţuitori, unul a suferit două amputări, în timp ce alţii prezentau traumatisme grave la cap, gât, spate şi piept, şi traumatisme ale braţelor şi picioarelor. 

În Argentina, la peste 8.000 km distanţă de New York, preşedintele Mauricio Macri le-a adus după atac un omagiu celor cinci compatrioţi decedaţi, 'cetăţeni model', şi a cerut lumii să se opună ferm terorismului. 

Primarul oraşului Rosario, de unde erau originari cei cinci prieteni, cu vârste de 48-49 de ani, a declarat trei zile de doliu. 
AGERPRES

×