x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CETA - Belgienii şi canadienii au ajuns la un acord. Românii, mai aproape de ridicarea vizelor

CETA - Belgienii şi canadienii au ajuns la un acord. Românii, mai aproape de ridicarea vizelor

27 Oct 2016   •   15:08
CETA - Belgienii şi canadienii au ajuns la un acord. Românii, mai aproape de ridicarea vizelor

Premierul belgian Charles Michel a anunţat joi că s-a ajuns la o poziţie comună a Belgiei cu privire la acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA), ceea ce ar deschide calea semnării unui astfel de acord, transmit agenţiile internaţionale de presă. 

S-a ajuns 'la un acord', a declarat joi Michel, la încheierea unei noi reuniuni cu diferitele regiuni şi comunităţi lingvistice belgiene. Este 'o veste bună pentru Belgia la nivel european', a spus Michel. 

'În sfârşit am ajuns la un acord între belgieni', a declarat la rândul său premierul regiunii belgiene Valonia, socialistul Paul Magnette, care se opunea semnării CETA în forma iniţială. 'Valonia este extrem de fericită că solicitările noastre s-au putut face auzite', a adăugat el. 

Documentul urmează să fie trimis acum ambasadorilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi parlamentelor regionale belgiene. Textul va ajunge şi pe masa oficialităţilor canadiene, care urmează să se pronunţe asupra textului înainte ca acordul să poată fi semnat, menţionează DPA. 

Parlamentele regionale ale Belgiei au la dispoziţie până vineri la miezul nopţii să-şi dea acordul asupra noului text, a scris Charles Michel pe Twitter. 'Acord belgian pe tema CETA. Toate parlamentele (regionale belgiene) pot acum să aprobe (acordul) până mâine (vineri) la miezul nopţii. O măsură importantă pentru UE şi Canada', a adăugat Michel. 

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că nu va lua legătura cu premierul canadian Justin Trudeau până la încheierea acestui proces. 'Sunt bucuros pentru veştile bune primite de la premierul Charles Michel. Doar atunci când toate procedurile vor fi finalizate pentru semnarea CETA îl voi contacta pe premierul Justin Trudeau', a scris Tusk pe contul său de Twitter. 

De câteva zile, guvernul federal belgian încerca în zadar să convingă Valonia, regiunea Bruxelles-Capitală şi Comunitatea lingvistică franceză din Belgia să revină asupra opoziţiei lor faţă de acordul de liber-schimb dintre UE şi Canada, care bloca semnarea CETA de către Belgia şi, prin urmare, de către întreaga Uniune Europeană. 

Miercuri seara, în lipsa unui acord din partea Belgiei, summitul european care urma să aibă loc joi la Bruxelles pentru semnarea CETA a trebuit anulat. 'Summitul de astăzi (joi) a fost anulat. Pentru moment, nu a fost stabilită nicio nouă dată', a confirmat pentru AFP o sursă europeană. 

La Ottawa, premierul canadian Justin Trudeau transmisese că şi-a anulat vizita la Bruxelles. Dar Canada rămâne dispusă 'să semneze acest acord important atunci când Europa va fi pregătită', reiterase miercuri seară ministrul comerţului internaţional, Chrystia Freeland. 

Oponenţii din Belgia ai CETA criticau îndeosebi mecanismul de arbitraj (ICS) care urma să fie introdus în caz de conflict între un investitor şi un stat. Ei se temeau deopotrivă de consecinţele respectivului acord pentru sectorul agricol, o miză enormă pentru Valonia. AGERPRES

×