x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chemare la război. Trump ”invită” Rusia să fie pregătită pentru rachetele americane

Chemare la război. Trump ”invită” Rusia să fie pregătită pentru rachetele americane

11 Apr 2018   •   14:31
Chemare la război. Trump ”invită” Rusia să fie pregătită pentru rachetele americane

Președintele american a publicat cu puțin timp în urmă um mesaj îngrijorător pe contul său de Twitter în care spune: ”Rusia promite că va doborâ toate rachetele care vor fi trase către Siria. Pregătește-te Rusia, pentru că rachetele vor veni, frumoas, noi și ” inteligente”. Nu ar trebui să fii parteneră ci un animal care ăși ucide cu plăcere propriul popor”, conchide mesajul lui Donald Trump.

După ce peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă într-un presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc, Donald Trump a condamnat luni atacul "atroce" comis asupra unor "civili nevinovaţi" şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore. 

Kremlinul a avertizat miercuri împotriva oricărei acţiuni în Siria care ar putea 'destabiliza situaţia deja fragilă din regiune', după ameninţările cu lovituri ale Occidentului împotriva regimului de la Damasc, acuzat că este responsabil de un presupus atac chimic comis sâmbăta trecută, relatează AFP. 

'Noi încă sperăm că toate părţile vor evita orice act care în realitate nu ar fi în niciun caz justificat şi care ar putea destabiliza situaţia, deja fragilă, în regiune', a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, apreciind situaţia actuală ca fiind 'foarte tensionată'. 

Kremlinul a declarat totodată că acuzaţiile potrivit cărora forţele guvernamentale siriene au efectuat atacul cu arme chimice de săptămâna trecută nu se bazează pe fapte reale şi a afirmat că doreşte o anchetă obiectivă şi imparţială asupra incidentului, înainte de a se emite judecăţi, potrivit Reuters. 

 

×
Subiecte în articol: donald trump Rusia