x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisar european: Imunizarea cetățenilor UE se va realiza până la jumătatea lunii iulie 2021

Comisar european: Imunizarea cetățenilor UE se va realiza până la jumătatea lunii iulie 2021

22 Mar 2021   •   16:06
Comisar european: Imunizarea cetățenilor UE se va realiza până la jumătatea lunii iulie 2021

Imunizarea cetățenilor UE se va realiza până la jumătatea lunii iulie 2021, cu toate vaccinurile disponibile în blocul comunitar, estimează comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Bretonscrie, citat de EFE.

''Avem clar în mâinile noastre capacitatea de a livra între 300 şi 350 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie. Este ultima linie dreaptă în care intrăm, fiindcă ştim că pentru a învinge această pandemie există o singură soluţie: vaccinarea. Vaccinurile vin, vor fi aic'', a spus acesta.

Previziunea este asemănătoare cu cea a președintelui SUA, Joe Biden, ș a premierului britanic Boris Johnson. 

Circa 360 de mlioane de vaccinuri anti COVID-19 vor fi livrate în UE în trimestrul al doilea al anuluii, din  cele patru autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Acestea sunt: 200 de milioane Pfizer-BioNTech, 70 de milioane AstraZeneca, 55 de milioane Johnson & Johnson şi 35 de milioane Moderna.

În primul trimestru, UE a primit circa 66 de milioane de doze de vaccin Pfizer, 30 de milioane AstraZeneca şi 10 milioane Moderna.

×
Subiecte în articol: COVID imunizare