x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană cere scuze Italiei pentru că nu a sprijinit-o în lupta cu pandemia de coronavirus

Comisia Europeană cere scuze Italiei pentru că nu a sprijinit-o în lupta cu pandemia de coronavirus

02 Apr 2020   •   14:32
Comisia Europeană cere scuze Italiei pentru că nu a sprijinit-o în lupta cu pandemia de coronavirus
Sursa foto: European Union

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis o scrisoare deschisă Italia în care își cere scuze din partea UE pentru că nu a sprijinit Italia încă din primele zile de criză provocată de pandemia cu coronavirus, potrivit AFP. Scrisoarea a fost publicată în cotidianul La Republica.

"Vă prezint scuzele mele, suntem alături de voi", este titlul scrisorii.

"Astăzi, Europa se mobilizează pentru Italia. Însă lucrurile nu au stat aşa de la început", a recunoscut oficialul european.

"Trebuie să recunoaştem că, în primele zile ale crizei, confruntaţi cu nevoia unui răspuns european comun, foarte mulţi s-au gândit doar la propriile probleme de acasă", arată Leyen. 

Franța și Germania au refuzat să trimită ajutor medical Italiei, cea mai afectată țară din lume de infecția cu virusul COVID-19.

Săptămâna trecută, cele  27 de state UE nu au reuşit să ajungă la un acord comun pentru a diminua efectele economice ale pandemiei. 

Ruptura s-a produs între ţările din sudul Europei, precum Italia şi Spania susţinute de Franţa şi care solicitau o mutualizare a datoriei prin coronabonduri, şi respectiv ţările din nord, Germania şi Olanda, care au respins această opţiune.

Sentimentul italienilor că au fost abandonaţi s-a intensificat după ce Germania şi Olanda au respins apelul cu privire la crearea coronabondurilor, instrument financiar care ar fi putut contribui la scăderea costurilor suportate de Italia  şi ar fi facilitat accesul la fonduri.

"Între timp, Europa a schimbat ritmul", a arătat von der Leyen, fără să menţioneze dacă aceste coronabonduri sau Mecanismul European de Stabilitate (fondul de salvare al zonei euro) vor fi luate în considerare.

 25 de ţări europene au trimis deja milioane de măşti de protecţie Italiei şi Spaniei, a menţionat preşedintele CE.

Blocul european pregăteşte un fond de până la 100 de miliarde de euro pentru a compensa scăderea salariilor angajaţilor, nevoiţi să lucreze mai puţine ore.

UE s-a pus de acord şi asupra "garantării împrumuturilor tuturor ţările membre, fapt care demonstrează o solidaritate europeană. Fiecare euro, încă disponibil din bugetul anual al UE, va fi cheltuit pentru a rezolva această criză", a precizat Leyen. 

"Dacă suntem într-adevăr o Uniune, a venit timpul să o demonstrăm", a declarat premierul italian Giuseppe Conte, într-un interviu publicat în săptămânalul german Die Zeit, în urmă cu câteva zile.

×