x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Conflict UE-Polonia. Bruxelles-ul își temperează acuzațiile la adresa Varșoviei

Conflict UE-Polonia. Bruxelles-ul își temperează acuzațiile la adresa Varșoviei

22 Oct 2021   •   10:48
Conflict UE-Polonia. Bruxelles-ul își temperează acuzațiile la adresa Varșoviei

Tensiunile dintre Polonia și UE par să se mai pondereze. Acestea au pornit de la opoziția statului est-european care a acuzat conducerea blocului comunitar de ingerințe în treburile sale interne, în timp ce UE acuză Polonia că nu respectă statul de drept și independența justiției, scrie AFP. 

În timp ce guvernul de la Varșovia s-a menținut ferm pe poziție, Comisia Europeană a amenințat cu sancțiuni. Cu toate astea, acuzațiile din Consiliul European, de joi, au fost mai temperate. 

Președinta CE, Ursula von der Leyen, a promis că va lua măsuri împotriva Poloniei însă statele membre, deși o sprijină, au recomandat să se  continue dialogul și să se c aute soluții. S-a pus totuși problema declanșării procedurii de încălcare a dreptului comunitar și sesizarea Curții Europene de Justiție. 

Desigur, există și mecanismul de suspendare a acordării fondurilor europene pentru țările care încalcă statul de drept însă acest lucru nu se face după bunul plac al liderilor europeni, trebuie o decizie a Curții de Justiție. Unele state sunt ferme pe poziție și nu vor să aprobe PNRR-ul Poloniei de 36 miliarde de euro, blocat deocamdată de CE, până la primirea de garanții.

Însă executivul de la Varșovia se opune de mult timp UE pe tema reformelor justiției. Lucrurile au escaladat după ce Curtea Constituțională a țării a hotărât, la începutul acestei luni, că unele articole din tratatele europene sunt incompatibile cu legislația internă. Această hotărâre a încins și mai tare spiritele deoarece unul dintre principiile legislației comunitare este acela că prevederile internaționale în privința drepturilor omului prevalează față de legile interne. 

Polonia este sprijinită doar de Ungaria. "Există o vânătoare de vrăjitoare în Europa împotriva Poloniei, polonezii au dreptate", a declarat spus Viktor Orban, criticat și el la Bruxelles.

Însă premierul olanez Mark Rutte a declarat că independenţa sistemului judiciar nu este negociabilă.

Și Austria avertizează că Polonia trebuie să ia în serios amenințările și să se aștepte la sancțiuni financiare. 

Însă premierul polonez Mateusz Morawiecki nu se lasă intimidat. "Nu vom acţiona sub presiunea şantajului, însă suntem pregătiţi pentru dialog", a spus acesta după întâlnirea cu președintele francez Emmanuel Macron.

Cu toate astea, Germania, una dintre vocile puternice de la Bruxelles, a început să aibă o atitudine mai nuanțată. 
 "Litigiile în cascadă în faţa Curţii de Justiţie a UE nu sunt o soluţie pentru statul de drept", a spus cancelarul Angela Merkel.


 

×
Subiecte în articol: ue Polonia