x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul de Securitate al ONU solicită o încetare a focului imediată în Gaza. Mesajul Papei Francisc

Consiliul de Securitate al ONU solicită o încetare a focului imediată în Gaza. Mesajul Papei Francisc

28 Iul 2014   •   08:50
Consiliul de Securitate al ONU solicită o încetare a focului imediată în Gaza. Mesajul Papei Francisc
Sursa foto: ATEF SAFADI/EPA

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate, noaptea trecută, o declaraţie în care solicită "o încetare a focului imediată şi necondiţionată'', din motive umanitare, în Fâşia Gaza, relatează AFP, conform Agerpres.

Cele 15 ţări din Consiliul de Securitate, reunite de urgenţă la New York, le-au solicitat Israelului şi grupării Hamas să 'aplice deplin' încetarea focului pe întreaga durată a sărbătorii musulmane Aid el-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului, şi 'după aceea'. Ele au mai solicitat 'respectarea deplină a dreptului internaţional, în special a celui privind protecţia civililor', precum şi eforturi 'pentru punerea în aplicare a unui armistiţiu durabil şi respectat integral, pe baza iniţiativei egiptene' de mediere.

Declaraţia mai 'subliniază necesitatea furnizării imediate de asistenţă umanitară populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza', inclusiv prin creşterea contribuţiilor la UNRWA (Biroul ONU pentru refugiaţii palestinieni).

La trei zile după bombardarea sângeroasă a unei şcoli ONU în Gaza, Consiliul de Securitate 'subliniază că obiectivele civile şi umanitare, între care cele ale ONU, trebuie să fie respectate şi protejate, invitând toate părţile să acţioneze în conformitate cu acest principiu'.

În fine, 'declaraţia prezidenţială' a Consiliului de Securitate, citită public de către preşedintele său pentru luna iulie, ambasadorul ruandez Eugene-Richard Gasana, 'îndeamnă părţile şi comunitatea internaţională să realizeze o pace globală' în Orientul Mijlociu, bazată pe coexistenţa paşnică a două state, unul israelian şi unul palestinian.

De la începutul conflictului, circa 1.030 de palestinieni au fost ucişi, conform surselor palestiniene. De partea cealaltă, armata israeliană, care a lansat la 17 iulie o ofensivă terestră de amploare în Fâşia Gaza, a pierdut 43 de soldaţi, iar trei civili israelieni şi-au pierdut viaţa în atacurile palestiniene cu rachete.

Papa Francisc: "Vă rog, opriţi-vă!"

Cele peste o mie de victime înregistrate până acum au impresionat întreaga comunitate internaţională, iar un mesaj emoţionant a venit de la Vatican, prin vocea Papei Francisc.

"Vă rog, opriţi-vă! Vă rog asta din toată inima, e momentul să vă opriţi. Încetaţi, vă rog!", a spus Papa Francisc.

×