x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Convorbire telefonică Trump-Putin, axată pe principalele dosare ale actualităţii internaţionale

Convorbire telefonică Trump-Putin, axată pe principalele dosare ale actualităţii internaţionale

21 Noi 2017   •   21:00
Convorbire telefonică Trump-Putin, axată pe principalele dosare ale actualităţii internaţionale

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avut o convorbire telefonică marţi cu omologul său rus Vladimir Putin, care a fost axată pe dosarele cele mai fierbinţi din actualitatea internaţională, precum Siria, Ucraina, Iran, Coreea de Nord şi Afganistan, a anunţat Casa Albă, citată de Reuters. 

Discuţia dintre cei doi lideri a durat aproximativ o oră, iar administraţia de la Washington a informat că va face publice puţin mai târziu detalii despre această discuţie. 

Kremlinul anunţase anterior că Putin şi Trump ar putea să discute despre situaţia din Siria şi dosarul nuclear nord-coreean. 

În pofida relaţiilor deteriorate dintre Moscova şi Washington, cei doi şefi de stat au publicat la 11 noiembrie un comunicat comun în care excludeau orice 'soluţie militară' în Siria şi lansau un apel la o 'soluţie paşnică' în cadrul procesului de negocieri de la Geneva. 

Această convorbire telefonică survine după întâlnirea preşedintelui Vladimir Putin cu liderul sirian Bashar al-Assad, desfăşurată luni seara la Soci (Rusia), într-un moment în care - potrivit şefului statului rus - războiul dus de Damasc împreună cu armata rusă "se apropie de sfârşit", relatează AFP. De altfel, şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, a anunţat că 'faza activă a operaţiunii militare (ruse) în Siria s-a încheiat', conform agenţiei de presă franceze. AGERPRES

×