x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord amenință Sudul

Coreea de Nord amenință Sudul

17 Iun 2020   •   20:10
Coreea de Nord amenință Sudul

Autorităţile din Coreea de Nord au aruncat în aer, marţi, sediul Biroului de legătură cu Administraţia din Coreea de Sud, situat în Zona demilitarizată de la frontiera comună, un semnal privind amplificarea tensiunilor bilaterale.

 

Potrivit presei de stat din Coreea de Nord, citată de CNN, clădirea de patru etaje, situată în orăşelul Kaesong, în partea nord-coreeană a frontierei, a fost „distrusă în urma unei explozii puternice”. Biroul intercoreean de legătură era închis din ianuarie, din cauza pandemiei, a comunicat Ministerul Reunificării din Coreea de Sud. Incidentul intervine în contextul amplificării tensiunilor dintre Phenian şi Seul. Regimul Kim Jong-un a avertizat că va distruge Biroul de legătură, după ce dezertori nord-coreeni ajunşi în Coreea de Sud au trimis pliante de propagandă politică peste graniţă, cu ajutorul unor baloane.

 

×