x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord spune că a lansat ”cu succes” un nou tir cu rchetă

Coreea de Nord spune că a lansat ”cu succes” un nou tir cu rchetă

30 Mai 2017   •   12:25
Coreea de Nord spune că a lansat ”cu succes” un nou tir cu rchetă

Coreea de Nord a confirmat că a efectuat "cu succes" un nou tir cu o rachetă balistică, a informat marţi agenţia oficială KCNA la o zi după ce noul test a suscitat condamnări internaţionale, relatează AFP. 

Liderul nord-coreean "a supervizat" tirul - al treilea în trei săptămâni -, în timp ce numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU interzic Phenianului să îşi continue programele balistic şi nuclear, iar Washingtonul ameninţă regimul comunist cu o intervenţie militară. 

"Racheta balistică a zburat spre est unde ziua începea şi a atins perfect ţinta sa, după ce a parcurs jumătatea din distanţa de care este capabilă", a precizat agenţia nord-coreeană. 

Coreea de Sud a afirmat luni că această rachetă de tip Scud a parcurs 450 de kilometri, iar Japonia a precizat că a căzut în zona sa economică exclusivă care se întinde până la 200 de mile marine (370 de kilometri) de coastele sale. 

Preşedintele american, Donald Trump, a scris luni pe Twitter că Phenianul dă dovadă de "o mare lipsă de respect" faţă de China, singurul aliat al regimului nord-coreean.AGERPRES

×