x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea: O bombă nucleară la șase săptămâni

Coreea: O bombă nucleară la șase săptămâni

de Şerban Mihăilă    |    26 Apr 2017   •   09:10
Coreea: O bombă nucleară la șase săptămâni
Sursa foto: KCNA/EPA

În spatele urgenței subite cu care administrația Trump abordează criza nucleară nord-coreeană se află un calcul extrem de simplu: o serie de studii realizate de experți, precum și rapoarte secrete ale serviciilor de informații au ajuns la concluzia că regimul de la Phenian este capabil să producă o bombă nucleară la fiecare șase sau șapte săptămâni, scrie publicația „The New York Times”.

Deși imposibil de verificat cu acura­tețe, deoarece experții internaționali nu mai au acces direct la instalațiile Phenianului, acest ritm amețitor de producere a armamentului nuclear nord-coreean explică de ce șeful Casei Albe și consilierii săi se tem că nu mai au timp și trebuie să acționeze, mai susține ziarul. Ani de zile, președinții americani au considerat că dezvoltarea permanentă a programului nuclear nord-coreean era îngrijorătoare, însă nu au vrut să riște o confruntare directă, care ar fi putut degenera într-un conflict militar deschis. Astăzi, pașii succesivi făcuți de Phenian pentru dezvoltarea tehnologiei balistice și nucleare s-au materializat în focoase nucleare care, în câțiva ani, ar putea lovi orașul Seattle. „Au învățat o mulțime de lucruri”, a spus, despre nord-coreeni, Siegfried S. Hecker, profesor la Stanford, cel care a condus, între 1986 și 1997, laboratoarele de armament Los Alamos, din New Mexico, „locul de naștere” al bombei atomice. De asemenea, Hecker a primit acceptul Phenianului de a vizita, de șapte ori, instalațiile nucleare nord-co­reene. În momentul de față, dictatorul Kim Jong-un amenință planeta cu un nou test nuclear, al șaselea în 11 ani. Ultimele trei teste – dintre care cel mai recent, în septembrie, anul trecut – au declanșat explozii de magnitudinea celei de la Hiroșima. Deși nu este încă foarte clară reacția președintelui Trump în eventualitatea unui asemenea test, el le-a cerut membrilor Consiliului de Securitate al ONU să fie pregătiți să adopte noi sancțiuni contra regimului de la Phenian, între care să figureze și întreruperea aprovizionării cu energie. „Oamenii au fost legați la ochi timp de decenii, însă acum a venit timpul să rezolvăm problema”, a spus Trump, după o convorbire telefonică avută duminică noapte cu președintele Chinei, Xi Jinping, care, potrivit unei televiziuni de la Beijing, i-ar fi solicitat liderului american „reținere”, în abordarea crizei nord-coreene. Între timp, Phenianul a afișat în continuare o poziție sfidătoare, inclusiv la adresa Chinei, pe care a avertizat-o cu consecințe „catastrofale”, în cazul în care va sprijini politica Statelor Unite în regiune.

Arsenal nuclear impresionant. SUA, în criză de timp

Dacă nimic nu se schimbă, arsenalul nuclear al Coreei de Nord va atinge peste 50 de bombe până la sfârșitul mandatului actua­lului șef al Casei Albe. Oficialitățile americane susțin că nord-coreenii știu deja cum să plaseze încărcătura nucleară în vârful rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune, punând astfel în pericol viețile a milioane de oameni din Coreea de Sud și din Japonia, precum și ale sutelor de mii de soldați americani desfășurați în aceste două state, scrie „The New York Times”. Dacă declanșează acum un atac contra Phenianului, Casa Albă pornește un conflict în care vor pieri cel puțin un milion de sud-coreeni și peste 100.000 de americani, a declarat recent, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Jurnalul Național”, Grigore Scărlătoiu, unul dintre cei mai influenți experți americani în Peninsula Coreeană.

Și programul nord-coreean de rachete balistice intercontinen­tale se află într-un stadiu avansat. Grigore Scărlătoiu, expert în Peninsula Coreeană

 

×