x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Criminalul Charles Manson a murit la vârsta de 83 de ani

Criminalul Charles Manson a murit la vârsta de 83 de ani

20 Noi 2017   •   10:42
Criminalul Charles Manson a murit la vârsta de 83 de ani

Charles Manson, liderul unui cult din anii '60, condamnat pentru uciderea mai multor personalităţi, printre care şi actriţa Sharon Tate, a decedat la vârsta de 83 de ani din cauze naturale, potrivit oficialilor penitenciarului american în care era încarcerat, informează Reuters, DPA şi AFP. 

Manson, care ispăşea o condamnare pe viaţă pentru şapte capete de acuzare pentru crimă şi una pentru complicitate la crimă, a decedat duminică la ora 08:13 PM (04:13 GMT luni), la spitalul Kern County, potrivit unui comunicat din partea Departamentului pentru corecţie şi reabilitare din California. 

Condamnatul se afla încarcerat din 1989 la penitenciarul Corcoran din California care i-a respins cererile de eliberare condiţionată de 12 ori. 

Chiar şi la mult timp după ce numele său a dispărut de pe primele pagini ale ziarelor, a continuat să fie considerat un simbol al terorii pe care a dezlănţuit-o în 1969. 

''Numele Manson a devenit o metaforă pentru diabolic'', declara, în 1994, Vincent Bugliosi, procurorul care a instrumentat cazul, pentru Los Angeles Times. 

O fotografie recentă îl înfăţişa pe criminal cu barba încărunţită, purtând încă pe frunte semnul svasticii pe care şi-l tatuase cu ani în urmă. 

Manson a devenit cel mai notoriu criminal al secolului al XX-lea după ce a incitat tinerele membre ale cultului pe care îl iniţiase să ucidă şapte oameni în ceea ce procurorii spun că a fost parte dintr-un plan de a incita la un război pe criterii de rasă. 

În dimineaţa zilei de 9 august 1969, actriţa Sharon Tate, în vârstă de 26 de ani, însărcinată în opt luni, a fost înjunghiată de 16 ori de către membrii cultului Manson în casa unde locuia cu soţul său, regizorul Roman Polanski, din Benedict Canyon, Los Angeles. 

Patru prieteni ai cuplului, printre care moştenitoarea companiei americane producătoare de cafea Abigail Folger şi stilistul Jay Sebring, au fost de asemenea înjunghiaţi sau împuşcaţi mortal în acea noapte de către membrii cultului, care au scrijelit apoi cu sânge cuvântul ''porc'' pe uşa de la intrarea locuinţei. În momentul respectiv, Polanski nu se afla la domiciliu, era plecat în Europa. 

În noaptea următoare, membrii cultului i-au înjunghiat mortal pe Leno LaBianca, proprietarul unui magazin alimentar, şi pe soţia sa, Rosemary, şi au scris cu sângele lor ''moarte porcilor'' şi ''Healter Skelter'', o referinţă la o melodie a formaţiei Beatles, pe pereţi şi pe uşa frigiderului. 

Deşi Manson nu a ucis niciuna dintre cele şapte victime, a fost găsit vinovat de orchestrarea crimelor. 

Ulterior, a fost găsit vinovat şi pentru organizarea crimelor asupra profesorului de muzică Gary Hinman, înjunghiat mortal în iulie 1969, şi a cascadorului Donald 'Shorty' Shea, înjunghiat şi bătut în luna august. 

Manson a fost condamnat iniţial la moarte pentru seria de crime Tate-LaBianca, dar sentinţa a fost comutată la închisoare pe viaţă după ce Curtea Supremă din California a abolit pedeapsa cu moartea în 1972. 

Născut Charles Milles Maddox la 12 noiembrie 1934, în Cincinnati, Manson (după numele bărbatului cu care mama sa, Kathleen Maddox, s-a căsătorit ulterior) şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei purtat de la o rudă la alta şi în instituţii de detenţie juvenilă. Până la vârsta de 13 ani, fusese condamnat deja pentru jaf armat. Kathleen Maddox, alcoolică şi prostituată, l-a născut pe Charles când avea 16 ani. Căsătoria cu William Manson, al cărui nume l-a purtat fiul ei, a durat foarte puţin. 

Eliberat condiţionat în 1967, Charles Mason a început să recruteze membri pentru cultul său în cartierul Haight-Ashbury din San Francisco. Grupul s-a mutat apoi în zona Los Angeles. Orgiile sexuale şi consumul de droguri au devenit un stil de viaţă, iar Manson devenise un fel de mesia al fugarilor, proscrişilor şi criminalilor. 

Brutalitatea crimelor sale a şocat întreaga ţară. ''Frica ajunsese la un nivel maxim'', spunea Bugliosi, autorul unei cărţi despre crimele lui Manson, 'Helter Skelter', pentru The Times, în 1994. ''În special cuvintele scrijelite cu sânge produceau teroare celor de la Hollywood''. 

După ce i s-a refuzat dreptul de a se autoreprezenta în timpul procesului său care a durat nouă luni şi jumătate, Manson a apărut în sala de judecată cu un ''X'' scrijelit pe frunte pe care ulterior şi l-a transformat într-o svastică. 

Manson a fost condamnat în urma confesiunilor adepţilor săi. Atkins a povestit despre crimele Tate-LaBianca unor colegi de celulă, după care a depus mărturie în faţa unui juriu. Procurorii au convins un alt adept, Linda Kasabian, să depună mărturie împotriva celorlalţi membri ai grupului, în schimbul imunităţii. 

Condamnaţi în acelaşi timp cu Manson, Atkins,Van Houten şi Krenwinkel, au avut de asemenea pedepsele de condamnare la moarte comutate la închisoare pe viaţă. 

Manson şi-a susţinut nevinovăţia pentru mult timp, declarând pentru revista Rolling Stone că Charles 'Tex' Watson, una dintre membrele cultului, este vinovată pentru crimele Tate-LaBianca. 

În 2012, Manson a declarat, potrivit reprezentanţilor penitenciarului, că i-ar fi mărturisit unui psiholog: ''Am ucis cinci oameni. Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii în închisoare. Sunt un om foarte periculos''. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Charles Manson