Cum e sa fii fiul unui agent secret CIA?

Peter Lang-Stanton a decis sa faca o emisiune radio pentru a povesti despre rolul jucat de tatal lui intr-una dintre cele mai secrete misiuni din istoria Statelor Unite. Dar nu si-a putut imagina cat de dureroasa va fi pentru el aceasta incursiune in trecutul unui om drag, dar care ramane inconjurat de mister. 

"In vara cand am intrat la universitate, tata m-a luat la o plimbare cu masina noastra, un Volvo vechi. Nu se mai intamplase asa ceva pana acum. Ne-am legat centurile  si am demarat", scrie Peter Lang-Stanton intr-un material pentru BBC. "Peter, a venit momentul sa-ti povestesc despre afacerea noastra de familie, mi-a zis tata, oprind brusc la stop si batand nerabdator in volan. Culoarea semaforului s-a schimbat si am intrat pe strada principala. Spionajul", l-am auzit spunand.

Tata obisnuia sa glumeasca ramanand, totodat, extrem de serios. Am hotarat ca e o noua gluma, una proasta, e adevarat. Dar in timp ce conducea, iar pe geamul masinii vedeam cum se schimba peisajul, a recunoscut ca aproape 40 de ani a lucrat ca agent secret al CIA. Si a tacut. S-a lasat o liniste atat de densa incat o puteai pipai cu degetele. Nu, de data asta, nu se jucase cu cuvintele.

Intrebat daca "mama stie", raspunsul a venit ca un trasnet: "Si mama lucreaza acolo". "Oamenii obisnuit sa intrebe daca banuim ceva intr-o situatie sau alta. Nu, dragi prieteni, nu mi-a trecut niciodata prin minte asa ceva. Mi-am imaginat ca parintii mei plimbau niste hartii de la un birou la altul. Sincer, nici nu stiam ce ar fi trebuit sa faca ei acolo. Cand esti copil, toate activitatile parintilor par ceva normal. Cand cresti, vezi lucrurile altfel", si-a continuat povestea Peter Lang-Stanton.

In anii 1960, cand soldatii americanii erau trimisi in valuri in Vietnam, CIA a declansat o operatiune secreta in Laos. Era in plin razboi rece, iar tata a plecat impreuna cu un grup de ofeteri pentru a inarma si antrena populatia hmonga, un grup etnic de origine chineza care traieste in munti, pentru lupta impotriva comunistilor locali. A fost prima misiune a tatatului meu la CIA.

Tata a murit la cativa ani dupa discutia noastra din masina. Cu putin inainte sa inchida pentru totdeauna ochii, mi-a spus de pe patul de spital: Ma mandresc cu ceea ce am facut in Laos. Dupa ce tata nu a mai fost, am citit toate cartile pe care le-am gasit despre acel razboi secret al CIA, intr-o incercare disperata de a umple golul lasat de disparitia parintelui meu.  Dar nu am gasit raspunsurile cautate. Prin urmare, hotarandu-ma in privinta emisiunii radio, am trimis mai multe email-uri catorva dintre fostii colegi de serviciu ai tatalui meu.

MI-au raspuns doi barbati sub numele de cod Catar si Igor. Unul ma anuntat ca tata a fost un mare glumet si ca are sa-i dea 18 dolari. La CIA, unul dintre cei mai buni prieteni ai tatalui a fost Watts (tot el Tom Norton). M-a invitat la el acasa. Privind sute de fotografii, am dat, la un moment dat, peste una a unui baietel de aproximativ 10 ani imbracat in uniforma militara. In timpul cercetarilor mele, ajunsesem la concluzia ca acuzatiile lansate la adresa CIA privind folosirea copiilor-soldati in acel razboi secret au fost nefondate. Sau poate asa doreau eu sa cred. Dar fotografiile mi-au facut praf toate sperantele.

Am fost tentat sa-mi cumpar bilet de avion si sa merg in Laos, in cautarea adevarului. Dar, dupa mai multe interventii si telefoane l-am gasit pe acel baietel, care, acum om in toata firea cu familie, copii si nepoti, locuia in Statele Unite. Ne-am vazut, l-am chemat la emisiunile, lansandu-l sa vorbeasca liber. "Oameni fara de pata nu exista", mi-a spus Sing Yang inainte sa ne luam ramas bun. "Numai Cel de sus stie ce este in inimile noastre".

Cam m-am apucat de emisiune doream sa aflu ce anume a facut tatal meu in Laos. Dar raspunsurile gasite de-a lungul timpului nu m-au multumit. Secretul era mult prea dens. Astfel ca, in final, ascultatorul a primit cam o jumatate de adevar, dar o atitudine cat se poate de sincera din partea mea. In ultima instanta, cam asta inseamna sa fii copil de spin", concluzioneaza Peter Lang-Stanton.