x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremurul VIOLENT din Pakistan a UCIS peste 200 de oameni şi a fost resimţit în întreaga Asie de Sud

Cutremurul VIOLENT din Pakistan a UCIS peste 200 de oameni şi a fost resimţit în întreaga Asie de Sud

25 Sep 2013   •   08:44
Cutremurul VIOLENT din Pakistan a UCIS peste 200 de oameni şi a fost resimţit în întreaga Asie de Sud

Cel puțin 208 de persoane și-au pierdut viața în puternicul cutremur de pământ care a lovit provincia pakistaneză Baluchistan (sud-vest) marți după-amiază, relatează miercuri agenția de presă Xinhua, citând un oficial local.

Jan Muhammad Buledi, un purtător de cuvânt al guvernului regional din Baluchistan, a indicat că numai 145 de oameni și-au pierdut viața în Awaran, zona cea mai afectată de cutremur și situată în apropiere de epicentrul seismului, alți 55 de morți înregistrându-se la Mashkai și încă opt la Turbat.

Aproximativ 395 de persoane au fost rănite în urma cutremurului de pământ în această provincie izolată de la granița cu Iranul, după cum au informat media locale, citate de Xinhua. Același bilanț este difuzat de agenția de presă britanică Reuters.

În același timp, un nou bilanț provizoriu al victimelor puternicului seism din Pakistan, difuzat de France Presse consemnează miercuri dimineață 173 de morți și mai multe sute de răniți.

CUTREMURUL din Pakistan a dus la apariţia unei INSULE în Marea Arabiei

Cutremurul din Pakistan a dus la apariţia unei mici insule în Marea Arabiei. Seismul a avut magnitudinea revizuită la 7,7 grade Richter şi a fost urmat de o replică de 5,9, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS). Cel puţin 46 de persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite, multe imobile fiind distruse, anunţă serviciile de urgenţă.

Potrivit autorităţilor provinciei Balucistan, citate de postul de televiziune pakistanez Geo News, insula are o înălţime cuprinsă între 6 şi 12 metri şi o lungime de aproximativ 30 de metri.

Ea se află la o distanţă de 90 de metri de portul pakistanez Gwadar, potrivit Geo News.

Seismul cu magnitudinea de 7,7 grade, produs la aproximativ 66 km nord-est de orașul Awaran, în provincia Baluchistan (sud-vest), a distrus mai multe case din lut și a fost resimțit în întreaga Asie de Sud, mai cu seamă în țările vecine India și Iran.

Abdul Latif Kakar, directorul biroului provincial pentru gestionarea situațiilor de urgență, a declarat pentru AFP că bilanțul a crescut în timpul nopții, de la 46 de persoane la 173. Peste 300 au fost rănite.

Un înalt oficial din provincie, Abdul Rasheed Baluch, a confirmat numărul morților, exprimându-și temerea că bilanțul se va agrava odată cu sosirea forței de intervenție în caz de dezastre în zona sinistrată.

'Aproximativ 90% din casele din district au fost distruse. Aproape toate casele din lut s-au prăbușit', a afirmat el.

Baluchistan este cea mai vastă provincie din Pakistan, dar cea mai puțin populată și cea mai săracă, însă al cărei sol abundă în hidrocarburi și minereuri. Această provincie este teatrul unor violențe împotriva minorității musulmane șiite, al atacurilor talibanilor și ciocnirilor dintre rebelii secesioniști și Armata de eliberare din Baluchistan cu forțele guvernamentale.

×
Subiecte în articol: cutremur pakistan insula raniti morti