x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moartea jurnalistului Andrei Postelnicu, confirmată în SUA

Moartea jurnalistului Andrei Postelnicu, confirmată în SUA

06 Oct 2015   •   15:11
Moartea jurnalistului Andrei Postelnicu, confirmată în SUA
Sursa foto: Andrei Postelnicu / FOTO: b365.ro

Familia jurnalistului român Andrei Postelnicu a primit cea mai tragfică veste de la autorităţile americane. După efectuarea testelor ADN, cele două fragmente de os găsite pe o plajă din Florida ar aparţine lui Andrei!Fostul jurnalist specializat în finanţe economie,  fost editorialist la Evenimentul Zilei, a dispărut în februarie 2014, în largul coastelor Floridei, cu micul avion pe care îl pilota, informează stiripesurse.ro.

Vestea, aşteptată demult, a sosit printr-un simplu e-mail transmis de autorităţile din Florida, deşi fragmentele osoase fuseseră găsite în aprilie anul trecut. „Nu s-au grăbit de loc. Urmează ca în mod oficial să vină un ordin judecătoresc, scris, prin care să se confirme o prezumptivă moarte”, spune, încă nelămurit, Mihai Postelnicu, tatăl lui Andrei.

Tot oficial, familiei i s-a pus în vedere că dacă vrea acasă, la Constanţa, fragmentele de os, nu-i pot parveni decât incinerate. „Să primim o urnă cu cenuşă, şi gata”, comentează, nedoborât, Mihai Postelnicu.

Andrei Postelnicu - scurtă biografie

Andrei Postelnicu a plecat la 17 ani de acasă, din Constanţa, după ce obţinuse o bursă în Anglia, a devenit, după ce şi-a completat studiile în SUA, un jurnalist specializat în domeniul economic, fiind un analist a cărui expertiză avea „greutate”. A debutat la Financial Times în SUA şi Anglia, apoi la Agenţia Blooomerg. A colaborat la BBC, Newsweek, RFI, corespondent din SUA pentru Pro TV şi Realitatea TV. Andrei Postelnicu a fost editorialist la Evenimentul Zilei. La momentul dispariţiei sale, Andrei lucra la Moody-s, una din cele mai presitigioase agenţii de rating financiar din lume.

×