x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Deputat finlandez, condamnat pentru că a agresat sexual o colegă

Deputat finlandez, condamnat pentru că a agresat sexual o colegă

18 Iun 2018   •   14:48
Deputat finlandez, condamnat pentru că a agresat sexual o colegă

Un deputat finlandez a fost condamnat luni de Tribunalul din Helsinki pentru că a hărţuit şi agresat sexual o colegă din parlament, transmite AFP. 

El trebuie să îi plătească victimei daune de 1.400 de euro şi să achite o amendă de 3.060 de euro, a relatat televiziunea publică Yle, care a acoperit mediatic acest proces. 

Teuvo Hakkarainen, membru al partidului Adevăraţii Finlandezi (anti-imigraţie), a fost inculpat pentru că a vrut "să o sărute cu forţa" pe Veera Ruoho, deputată a Partidului Conservator, cu ocazia unei petreceri de Crăciun în Parlament, în decembrie 2017. 

Veera Ruoho, care a salutat decizia de condamnare, a considerat "necesară" desfăşurarea acestui proces. "Astfel de lucruri nu pot fi reduse la tăcere şi nu pot fi tolerate", a declarat ea agenţiei de presă STT. 

În cadrul procesului, Hakkarainen, care a spus că nu are decât amintiri vagi din respectiva seară deoarece se afla în stare de ebrietate, a recunoscut că a sărutat-o pe colega sa împotriva dorinţei acesteia. Apărarea sa a susţinut totuşi că el nu a acţionat conştient. 

Teuvo Hakkarainen are acum la dispoziţie 30 de zile pentru a face apel. 

Conform cotidianului Helsingin Sanomat, preşedintele formaţiunii Adevăraţii Finlandezi, Jussi Halla-aho, nu intenţionează deocamdată să ia măsuri disciplinare împotriva deputatului, care a primit totuşi un avertisment. 

Din 2011, Hakkarainen este cu regularitate în centrul atenţiei din cauza afirmaţiilor sale rasiste şi homofobe. În ianuarie 2017, el a fost găsit vinovat de incitare la ură rasială.AGERPRES

×