x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi foşti agenţi ai serviciilor secrete franceze, inculpaţi pentru furnizarea de informaţii unei puteri străine

Doi foşti agenţi ai serviciilor secrete franceze, inculpaţi pentru furnizarea de informaţii unei puteri străine

25 Mai 2018   •   10:16
Doi foşti agenţi ai serviciilor secrete franceze, inculpaţi pentru furnizarea de informaţii unei puteri străine

Doi foşti agenţi ai serviciilor secrete franceze au fost inculpaţi pentru furnizarea de informaţii unei puteri străine, au declarat joi surse judiciare şi guvernamentale franceze, confirmând parţial unele informaţii apărute în presă potrivit cărora ţara în cauză ar fi China, relatează AFP.

Aceşti doi foşti agenţi ai Direcţiei Generale pentru Securitate Externă (DGSE), acum pensionari, precum şi soţia unuia dintre ei, sunt urmăriţi penal pentru "acte de o gravitate extremă", a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat.

Toţi trei au fost inculpaţi la 22 decembrie 2017 şi doi dintre ei au fost de atunci reţinuţi, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

Potrivit emisiunii Quotidien difuzată de canalul TMC şi cotidianului Le Monde, patru persoane sunt suspectate că au fost recrutate de autorităţile chineze pentru a spiona informaţiile externe franceze în beneficiul Beijingului.

Nici Ministerul Apărării, nici sursa judiciară nu au specificat ţara care a beneficiat de acest act de trădare. Aceste surse nu au oferit detalii privind perioada de timp în care ar fi fost transmise informaţii sau natura acestora.

Unul dintre agenţii suspectaţi s-a aflat la post la Beijing, afirmă Quotidien, fără a da alte informaţii cu privire la funcţiile deţinute de ceilalţi suspecţi în acest caz.

Această intruziune majoră în aparatul de stat a fost dezvăluită în cadrul unei anchete efectuate de un alt serviciu de informaţii francez, Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI), au indicat cele două surse media.

Dar, potrivit Ministerului Apărării, autoritatea de supraveghere a DGSE, aceasta din urmă a descoperit cazul.

"Aceste acte de o gravitate extremă au fost detectate de acest serviciu care a adus din proprie iniţiativă aceste fapte la cunoştinţă procurorului din Paris", potrivit ministerului. DGSI depinde de Ministerul de Interne.

Doi dintre cei trei suspecţi sunt urmăriţi penal "pentru că au furnizat unei puteri străine informaţii care ar putea aduce atingere intereselor fundamentale ale Naţiunii'' şi "compromiterea secretului Apărării naţionale", a precizat sursa judiciară.

"Unul dintre ei a fost, de asemenea, acuzat de provocare directă a infracţiunii de trădare", a adăugat sursa citată.

Cea de-a treia persoană - probabil soţia unuia dintre suspecţi - a fost acuzată de "tăinuire a infracţiunilor şi delictelor de trădare" şi a fost plasată sub control judiciar, notează sursa citată.

Aceste acuzaţii "reprezintă un punct important în atenţia DGSE ca şi pentru toate serviciile de contrainformaţii franceze, care sunt foarte vigilente în detectarea şi împiedicarea acestor ameninţări", a subliniat Ministerul Apărării, fără a da alte detalii. AGERPRES

×