x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump a cheltuit într-o lună cât Obama în două mandate

Donald Trump a cheltuit într-o lună cât Obama în două mandate

21 Feb 2017   •   11:50
Donald Trump a cheltuit într-o lună cât Obama în două mandate

Donald Trump este pe cale să facă să explodeze conturile bancare ale Casei Albe şi factura se arată destul de încărcată pentru contribuabilul american, comentează canalul RTL marţi. 

Potrivit estimărilor realizate de Washington Post pe baza unui raport guvernamental, în decurs de o lună, cel de-al 45-lea preşedinte al SUA a cheltuit 11, 3 milioane de dolari (10,6 milioane de euro), aproape totalitatea bugetului utilizat de Barack Obama, care în cele două mandate a cheltuit circa 12,1 milioane de dolari anual (11,4 milioane de euro) pentru călătoriile sale oficiale. 

De la preluarea mandatului prezidenţial în 20 ianuarie, Donald Trump şi-a multiplicat deplasările în Florida, la reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, pe care îi place să o numească "Casa Albă de iarnă". El s-a dus deja acolo în trei rânduri, între care o dată în compania premierului japonez Shinzo Abe. Problema este că această reşedinţă nu este amenajată pentru a satisface serviciile de protecţie americane. În consecinţă, necesităţile pentru asigurarea securităţii preşedintelui SUA sunt mult mai importante decât cele prevăzute iniţial: patrule ale gărzilor de coastă pentru supravegherea plajelor, membri ai serviciilor de securitate care trebuie aduşi în număr mult mai mare etc. Toate acestea costă vreo 10 milioane de dolari. 

Dar la aceasta tocmai se adaugă cheltuielile pentru deplasările membrilor familiei lui Donald Trump: în ianuarie, de exemplu, Eric Trump s-a dus în Uruguay. Călătoria i-a costat aproape 97.000 de dolari pe contribuabilii americani. Din această sumă, indică Washington Post, 88.000 de dolari au fost utilizaţi pentru plata camerelor agenţilor Secret Service însărcinaţi cu protecţia lui Eric Trump. În plus, potrivit cotidianului american, unele dintre aceste deplasări facturate nu relevă probleme politice ale ţării, ci pur şi simplu afaceri... În 18 februarie, Eric şi Donald Trump Jr. s-au dus în Dubai cu scopul de a participa la inaugurarea unui nou teren de golf "marca" Trump. Şi acolo, ei au fost însoţiţi de un dispozitiv de securitate important. 

În paralel, cheltuieli de securitate sunt angajate cu scopul de a asigura protecţia Melaniei Trump şi a celui mai mic membru al familiei, Barron. Prima doamnă a decis să rămână la locuiască la New York o perioadă. În afară de factura încărcată, aceste diferite elemente încep să-i copleşească pe agenţii Secret Service. "Este un coşmar pe plan logistic", a explicat pentru Washington Post fostul agent Jonathan Wackrow. "Ei fac faţă unui risc serios să se ardă", a adăugat el, citează Agerpres.

×
Subiecte în articol: donald trump barack obama cheltuieli